Un singur candidat din Gorj a reușit să ia 10 la examenul de titularizare la disciplina Filosofie și logică, argumentare și comunicare. Cu toate că a obținut nota maximă, Daniela Arjoca nu va ocupa un post de profesor titular, din cauză că nu sunt locuri disponibile pentru această disciplină. La polul opus, se află și candidați care se visează la catedră, deși au obținut note de 1 și 2.
Cei 289 de candidați din județul Gorj, care au susținut, în 17 iulie, proba scrisă în cadrul examenului de Titularizare, au aflat, ieri, rezultatele. Potrivit reprezentanților IȘJ o lucrare a fost anulată, iar 56 de candidați au luat note sub 5.,,La nivelul județului Gorj s-a înregistrat o notă de 10 la filosofie, 19 candidați au luat note între 9-9,99, 51 între 8-8,99, 66 între 7-7,99, 43 între 6-6,99, 52 între 5-5,99, iar 56 au obținut note sub 5”, a declarat Marcela Mrejeru, inspector școlar general al IŞJ Gorj, pentru Gorjeanul.Posturile titularizabile în învățământul din Gorj sunt foarte puține, dar cei 52 de candidați care au obținut note mai mari de 5 au șanse să obțină un post de profesor suplinitor.
Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene inclusiv astăzi, până la ora 15.00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 30 iulie. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 31 iulie.
A.C.