O grupare specializată în furturi din locuințe din Târgu Jiu a fost destructurată de polițiștii din Gorj, Dolj și Timiș. Au fost prinși în flagrant delict trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani, din localităţile Godinești și Văgiulești, respectiv Drăgășani, județul Vâlcea. Aceştia au fost surprinşi în timp ce sustrăgeau, dintr-un apartament situat în municipiul Târgu Jiu, mai multe bijuterii din aur. Prejudiciul a fost în valoare de 5.000 de lei. Cei trei, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Acestora li s-a documentat activitatea infracțională și pentru săvârșirea a altor șapte infracțiuni de furt calificat, pe raza municipiului Târgu Jiu. Astăzi, urmează ca cei trei să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunerile legale, urmând ca apoi să fie transferați la IPJ Timiș pentru extinderea cercetărilor. La acţiune au participat polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgu Jiu, IPJ Timiș – Poliția Municipiului Timiș, Brigada de Operațiuni Speciale Dolj.