Federaţia
Naţională Mine Energie (FNME) a trimis o scrisoare deschisă ministrului
Energiei prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la întârzierea adoptării
Strategiei Energetice: „Stimate domnule ministru, Federaţia Naţională Mine
Energie şi Federaţia Naţională a Sindicalelor din Electricitate „Univers” ,
organizaţii reprezentative la nivelul sectorului de activitate ” energie
electrică, petrol şi gaze şi minerit energetic”, federaţii sindicale
reprezentative şi majoritare în societăţile comerciale din producţia, transportul
şi distribuţia de energie electrică din România, vă transmitem profunda noastră
îngrijorare în legătură cu întârzierea apariţiei Strategiei Energetice a
României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050, printr-un act normativ ,
deoarece contradicţiile din- Proiectul __ Strategiei Energetice şi mesajele
transmise de conducerea Ministerului Energiei destabilizează pacea sociala în
rândul salariaţilor din cadrul producătorilor de energie din combustibil fosil,
care merită siguranţa locurilor de muncă după eforturile depuse pentru
asigurarea siguranţei în funcţionarea Sistemului Energetic Naţional.
Vă
solicităm domnule Ministru, a ne transmite care au fost cauzele care au dus la
neapariţia unui act normativ care să reglementeze Strategia Energetică a
României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050, deoarece proiectul acesteia se
găseşte pe pagina de transparenţă decizională a ministerului pe care-1
conduceţi din data de 05.11.2018“, se arată în scrisoarea deschisă.
Articolul FNME i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului Energiei. „Vă transmitem profunda noastră îngrijorare“ apare prima dată în Impact In Gorj.