Cum arată prima creație realizată la Festivalul de Artă Stradală de la Târgu Jiu



A fost realizată prima creație
din cadrul Festivalului de artă stradală de la Târgu Jiu. Este vorba de chipul
marelui sculptor Constantin Brâncuși, prezentat într-un mod inedit, care a fost
desenat pe zidurile amfiteatrului din Parcul Central.

Artiștii participanâi au
început, deja, să lucreze la desenele pe care le vor lăsa orașului Târgu Jiu.
Acestea vor fi realizate pe următoarele clădiri: Școala Gimnazială „Constantin
Brâncuși“, Colegiul Național „Spiru Haret” (sala de sport), Liceul cu
Program Sportiv, Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, Sediul Central
Salvamont Gorj, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Liceul de Arte Plastice
„Constantin Brăiloiu”.

Cine sunt participanții

Strad’Art, primul festival
internațional de artã urbană din Târgu Jiu, se va desfășura între 22-28 Iulie,
iar evenimentul își propune promovarea culturii stradale și a dialogului ei cu
comunitatea locală, precum și regenerarea spațiului urban prin intermediul
artei. De asemenea, se vizează educația prin intermediul artei și dezvoltarea
conștiinței copiilor și a adulților pentru valorile artistice și respectului
implicit, cu impact asupra existenței, socialului, protejării mediului, etc.,
tema de anul acesta a festivalului fiind INFINITUL.

În ediția acestui festival vor
fi realizate opt picturi murale, de către artiști internaționali precum Farid
Rueda din Mexic, cunoscut pentru picturi murale în New York, Mexico City,
Bogotà, Moscova, Paris sau Milano și Endo din Serbia, cu participări la
festivaluri importante din Europa. Cu nimic mai prejos este line-up-ul
artiștilor români Kero și Ocu, recent întorși de la un proiect social-cultural
din Palestina, Pisica Pătrată, fondatorul Muzelui Benzilor Desenate, baieții de
la Kaps Krew din Iași, cu o prezență constantă pe scena artei stradale românești,
dar și foarte talentații Cristian Scutaru, Andreea Toma și Florin Radu. Acești
incredibili artiști își vor lăsa amprenta înfrumusețând zidurile unor școli și
licee din oraș, Amfiteatrul din Parcul Central și o fațadă a sediului Salvamont
Gorj.

Pe durata festivalului vor avea
loc expoziții, întâlniri-dialog despre regenerare urbană, proiecții de film în
aer liber, ateliere de desen, adresate copiilor din cartierele defavorizate,
workshop-uri de graffiti, precum și un tur pietonal ghidat. La finalul festivalului
se va parcurge un tur al lucrărilor, pe biciclete.

Curatorul festivalului este
Adrian Oniga.

Evenimentul este organizat de
Primăria Municipiului Târgu Jiu.

Articolul Cum arată prima creație realizată la Festivalul de Artă Stradală de la Târgu Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul