Șofer din Gorj, mort într-un accident teribil în Olt


Un bărbat de 53 de ani, din județul Gorj, a murit, vineri seara, în urma unui grav accident produs în localitatea Dăneasa, din județul Olt. Primele verificări au arătat că mașina pe care o conducea regulamentar s-a ciocnit cu un autoturism la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 62 de ani, din București, care a intrat pe contrasens. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 6, coliziunea dintre cele două autovehicule fiind frontală.
Traficul a fost blocat, timp de aproximativ două ore, pe ambele sensuri. ,,În jurul orelor 19.20, un bărbat de 62 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în afara localității Dăneasa, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din județul Gorj. În urma impactului, bărbatul de 53 de ani a decedat, iar cel de 62 de ani a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Șoferul care ar fi provocat accidentul a fost rănit, acesta fiind transportat la spital.
L.F.



Cititi tot articolul