Pentru că numele său, Gheorghe Hortolomei Lupu, era greu de pronunțat, așa cum procedează mai mulți români din străinătate, Gheorghe s-a numit, simplu, pe înțelesul suedezilor, Gica, pronunțat fără “ă”.
A fost omorât în noaptea dintre 7 spre 8 august 2018, în parcul Smedby din Huskvarna, în apropierea fabricii unde se produc celebrele drujbe Husqvarna, care păstrează pe lama lor zimțată vechea denumire a localității.
Procesul atacatorilor s-a încheiat recent, la începutul lui aprilie: fapta nu a fost socotită crimă, ci a fost încadrată la “lovituri cauzatoare de moarte”.
După sentință, Libertatea a trimis o echipă în Scandinavia și publică azi primul episod despre acest omor brutal, care a împărțit opinia publică suedeză în două.
Cerșetorul român de 48 de ani a fost întâi hărțuit și numit “șobolan” de mai mulți adolescenți, iar cei care l-au atacat au aruncat cu un borcan cu urină în el.
Târziu în noapte, doi tineri de 14 și de 16 ani l-au lovit cu picioarele pe Gică, cu un colac de salvare și cu un con dur de plastic, folosit la semnalizarea drumurilor, până când l-au lăsat aproape mort.
Au filmat momentul și au plecat. Omul a agonizat, neauzit de nimeni, și s-a stins după câteva ore de suferință.
Faptul că, în ciuda insistenței procurorilor suedezi, cei doi tineri nu au fost pedepsiți de justiție, după procesul de fond și apel, a stârnit o dezbatere națională în Suedia.
“Pur și simplu nu înțeleg această generație care se poate filma când face asta”, a declarat pentru Libertatea Nils Karlberg, chiar unul dintre judecătorii apelului.
În schimb, moartea lui Gheorghe Hortolomei Lupu, zis Gică, a trecut aproape neobservată în România.
Încercăm să ne împlinim această datorie față de un compatriot care a murit în chinuri, de a nu-l lăsa să dispară în uitare, așa cum singur și speriat s-a stins, târându-se pe pământ, în orele de după atacul din parc.
de Delia Marinescu și Eli Driu (foto)
Într-o pădure de foioase dintre orașele suedeze Jönköping și Huskvarna se zăresc culmi de rufe întinse la uscat și câteva corturi de nuiele învelite cu celofan. Apusul roșiatic se întrece în culori cu focul pe care clocotește mâncarea. Două femei tinere mestecă în câte o mămăligă, un bărbat taie o bucată de carne și un altul adună lemne pentru încă un foc.
Imaginea e idilică, însă acești oameni nu sunt la o ieșire de weekend, la iarbă verde. Asta e rutina lor din fiecare seară, de trei ani încoace. Și aceasta e casa lor, de când au venit din sudul României – satul Păuleasca, județul Argeș, în sudul Suediei.
Zilele înseamnă o așteptare continuă la mila suedezilor care au bani și suflet bun. Indiferent câte grade cu minus arată termometrul chiar și primăvara, ei stau jos, pe trotuar, în fața supermarketurilor sau a mallurilor. “Vă rog să mă ajutați pe mine și pe copiii mei cu cât aveți. Nu am loc de muncă. Mulțumesc frumos”, scrie în suedeză, pe un carton pe care îl țin lângă ei. Alături, stă o poză în care copiii lor au mâinile împreunate, ca la rugăciune – o cerere de la 2.500 de kilometri distanță.
Românii zâmbesc și spun “hej” tuturor trecătorilor. Când cineva le pune câteva coroane în paharul de plastic, răspund “tack så mycket” (mulțumesc frumos), singura expresie pe care o cunosc în această limbă. Ca atunci când dintr-o melodie străină știi doar refrenul.
“Ne chinuim pentru copii, să facă școală, să nu ajungă ca noi”
“Dacă nu erau suedezii, era război de foame în România”, spune Carmen Tamași, o femeie de 35 de ani, în timp ce manevrează din stânga în dreapta o oală nouă.
“Ne chinuim pentru copii, să facă școală, să nu ajungă ca noi”, adaugă Ionela, cumnata ei, în vârstă de 28 de ani, care a cerșit o perioadă la aceeași intrare de supermarket cu Gică, românul ucis.
Ambele femei au doar patru clase. “Poate vrea Dumnezeu măcar ca și copiii noștri să nu fie ca noi”.
În acest colț de pădure sunt șapte inși, dar, în total, la cort locuiesc 23 de oameni din Păuleasca, Argeș.
Pădurea se află lângă o rezervație naturală și un teren de golf. Porțiunea verde desparte Huskvarna de Jönköping, care sunt orașe legate, incluse în aceeași municipalitate.
50 de români cerșesc pe străzile din Jönköping
Jönköping e un oraș cu 94.000 de locuitori, de dimensiunea Târgoviștei. Pe străzile lui mai sunt cerșetori din Bacău, Valea Seacă și Târgu Jiu. Aceștia dorm în mașini vechi, pe care le cumpără special pentru asta.
În total, aproximativ 50 de români, majoritatea de etnie romă, trăiesc din cerșit pe străzile de aici.
Cu toții cunosc povestea lui Gică. “Puteam să fiu eu în locul lui”, spune Vasile, un român din Valea Seacă și care dormea în mașină, într-o parcare din apropierea parcului unde a fost omorât Gică. După crimă s-a mutat de acolo.
De atunci, toți se gândesc că ar putea fi atacați noaptea.
Crima care a împărțit Suedia în două
Dintre toți românii din oraș, Gică era cel mai vulnerabil, pentru că el dormea singur, într-un parc, la marginea unui râu.
“Nu am reușit să stabilim de ce au făcut asta”, ne-a spus judecătorul Nils Karlberg despre tinerii care l-au numit “șobolan”, au aruncat în el cu mere, l-au stropit cu urină și l-au bătut pe Gică până la moarte. Asta după ce îl hărțuiseră în repetate rânduri timp de mai multe luni, sub ochii adulților suedezi care aflaseră despre faptele copiilor și n-au intervenit.
Pe 5 aprilie 2019, Curtea de Apel din Jönköping a stabilit că loviturile băieților au cauzat moartea bărbatului, însă tinerii nu au fost acuzați pentru omor. Sistemul de justiție suedez a considerat că la acea vârstă nu erau conștienți de gravitatea faptelor lor.
Crima a împărțit țara în două. Cetățenii care empatizează cu cerșetorii au deplâns sentința, socotind că ea încurajează violența. Și au văzut și mai urgentă nevoia de a le oferi cerșetorilor un acoperiș deasupra capului.
Ceilalți s-au bucurat că dintre acești pelerini ai disperării, veniți cu miile în Scandinavia, parcă din alt secol, a mai plecat unul.
După ce numărul de cerșetori a crescut în ultimii ani, în aproximativ 30 de orașe suedeze se ia în discuție interzicerea acestei practici, după ce țara a schimbat legea care proteja “colectarea pasivă de bani”.
Când am plecat în căutarea lui Gică, am ajuns întâi în pădure, unde românii își petrec Paștele la foc, într-una dintre cele mai dezvoltate țări din lume.
“Nu mai fusesem la cerșit înainte. La început vă dați seama că mi-a fost rușine”
Până acum trei ani, Ionela, Carmen și soții lor se descurcau în România cu calul și căruța.
“Umblam pe Vlașca în jos, încolo, cu mături, cu coșuri, mergeam la fier vechi. Până când nu ne-a mai lăsat cu căruțe pe autostrăzi”, povestește Ionela. Nu o duceau prea bine, dar “ne întrețineam acolo să avem ce mânca de sărbători, să luăm porc de Crăciun”.
Marian, soțul lui Carmen, mai lucra cu ziua, pe șantierele din Argeș. “Odată aveam, odată n-aveam, mă lua când avea nevoie”, spune bărbatul în vârstă de 40 de ani.
În martie 2016, copilul de opt ani al lui Carmen și Marian Tamași s-a îmbolnăvit, a făcut un nodul la gât și trebuia operat.
Un unchi le-a zis că în Suedia se fac bani din cerșit pe stradă. “Aveam nevoie de bani, n-aveam de unde și am plecat”, își amintește Carmen.
Copiilor, care aveau atunci un an, cinci ani, opt ani și, respectiv, 14 ani, le-a spus adevărul. “Nu prea știa copiii atuncea ce înseamnă. Acuma știe”.
A vindecat copilul și a plecat să facă iar bani din mila suedezilor
Prima dată, Carmen a ajuns în Stockholm. “Nu mai fusesem la cerșit înainte. La început vă dați seama că mi-a fost rușine”. Unchiul care a adus-o a învățat-o “să nu spun nimic, doar să zic hej, că asta e salutarea lor”.
După două luni s-a întors acasă cu bani pentru operația copilului și cu traiste pline de dulciuri și haine primite de la suedezi pentru copii. “Să se simtă și ei bine, să zică: a venit mami”.
După ce copilul s-a însănătoșit, a plecat iar să facă bani din mila suedezilor, în ciuda sentimentului care nutrea atât în ea, cât și în copii. “La copii le e rușine să zică: mama e la cerșit”.
Au cumpărat corturi de campat și le-au învelit cu celofan
De data asta, Carmen a mers în Jönköping – Huskvarna și, la scurt timp, au mai venit și alți oameni din sat și s-au instalat cu toții în pădure.
Au cumpărat fiecare câte un cort de campat, apoi au încovoiat peste el bolți de nuiele pe care le-au învelit cu celofan gros, să îi protejeze de vânt și de ploaie. Pe jos au așternut paleți, saltele de burete și pături. “Am adus de acasă plăpumi, pături. Perne n-avem, punem haina sub cap. Suntem decăzuți de tot”.
Pe lângă banii, mâncarea sau hainele pe care le primesc de la suedezi, românii au un motiv în plus să stea aici, motiv care uneori cântărește mai mult decât celelalte. Aici se simt tratați cu demnitate de majoritatea oamenilor. “În România, când te vede oleacă mai nespălat, se ferește, aicea te ia în brațe când stai jos”, spune Carmen.
Îi impresionează copiii care le fac, zâmbind, cu mâna
Bătrânii nordici se opresc să vorbească cu ei prin Google Translate, copiii îi salută mereu, le fac cu mâna zâmbind și le cer părinților bani să le dea. În plus, în loc să le ofere ce cred ei că au nevoie, unii suedezi îi iau de mână și merg cu ei în supermarket să își aleagă ei ce vor de mâncare. “Le mulțumim la suedezii ăștia, să le dea Dumnezeu sănătate”.
Pe lângă cerșit, românii reciclează doze de bere sau suc și peturi, la automate speciale. Primesc o coroană pentru o doză și două coroane pentru un pet.
Într-o zi din cursul săptămânii, oamenii spun că fac din cerșit și din reciclat aproximativ 100 de coroane (10 euro), iar într-o zi de weekend mai mult, 200-300 de coroane.
Unii suedezi îi mai cheamă uneori pe bărbați să îi ajute în gospodărie. “Am cărat niște pachete de gresie, mi-a dat 200 de coroane pentru două ore”, spune Marian. În două ore a primit de la suedez banii pe care îi face din cerșit în două zile întregi.
Alți români care cerșesc se mai duc sezonier la cules de mere în livezile suedeze, însă asta doar câteva săptămâni pe an. În rest, pentru orice alte munci, trebuie să știe limba și să aibă școală. Femeile ar vrea să lucreze în curățenie, să calce rufe, orice, numai să nu stea jos, să ceară.
Iarna îi primesc să doarmă la biserici, pentru un preț de 1 euro pe noapte
În lunile de iarnă, unele biserici le oferă un loc de dormit, în schimbul a zece coroane (un euro) pe noapte.
“Suntem triști că oamenii sunt nevoiți să trăiască în corturi și credem că asta e împotriva drepturilor omului, așa cum a arătat și Amnesty International”, spune Iréne Linddahl, de la Kyrkhjalpen, un grup de ajutor al unei biserici penticostale din Huskvarna.
Nu toți suedezii, însă, se poartă frumos cu ei. “Unii ne scuipă, pe o fată a bătut-o la cerșit. A țipat ieri unul la mine… Dar ce mi-a făcut”, spune Ionela.
Nicoleta Bițu: “Conflictul între cele două societăți e profund filosofic”
“Prezența romilor e o provocare într-o societate unde există cultura muncii. Conflictul între cele două societăți e profund filosofic. Oamenii noștri nu sunt perfecți, dar nici un pericol iminent care să îi sperie pe oameni”, spune Nicoleta Bițu, activistă romă.
“Ne zice câte unii: mergeți acasă, că e angajări în România. Păi dacă n-ai școală, unde să te angajeze?”, se întreabă Marian, care are și el tot patru clase.
Pe 11 mai, când Marian va împlini 40 de ani, va sărbători în pădure, după o zi de cerșit. “La jumătatea vieții prin Suedia. Vai de capul nostru. Viața… pentru unii e frumoasă, pentru unii nu e frumoasă”, se aude el, în pădurea desfrunzită.
“La Ikea avem wifi gratis, îi sun să îi văd mereu pe copii”
Traiul pe stradă și în pădure lasă urme, oamenii nu rezistă prea mult, la aproximativ două luni merg acasă. Când ajung în România, încep prin a plăti ceea ce s-a consumat în lipsa lor. “Găsim copiii datori la magazin. Ăla de 12 ani cred că îl găsesc cinci milioane datorie”, zice soțul Ionelei.
Dar nici în România nu rabdă prea mult, zăbovesc acolo cam o lună, până când se termină banii, apoi revin în Suedia. E ca o viață pe care o peticești, stai până te ajung datoriile, le astupi și pleci mai departe.
Înainte să-i mute, autoritățile lasă un bilet în limba română: “Nu e camping, e zonă forestieră”
Ca orice om cu posibilități reduse, Marian și ai lui sunt speriați de orice schimbare a ritualului. Uneori, se trezesc la tabără cu un bilet în limba română, scris de autoritățile suedeze. “Nu e camping, e zonă forestieră”.
“Asta ne omoară cel mai mult, că ne zgornește. Dacă nu plecăm în 24 de ore, ne ia cu forța. Noi plecăm, nu ne opunem, ne mutăm pe malul celălalt”, povestește Ionela. Cel mai mult au stat două luni în același loc.
“Suntem în relații bune cu Primăria din Jönköping, care trebuie să evacueze taberele de corturi din când în când. Am cerut municipalității să le pună la dispoziție tomberoane de gunoi și toalete, dar legea nu permite acest lucru”, spune Iréne Linddahl, de la Kyrkhjalpen, grupul de ajutor al unei biserici penticostale din Huskvarna.
“Așa e românul, se descurcă oriunde”
Deși mirosul de fum se gravează în piele, păr și haine, nu își permit să facă baie decât o dată pe săptămână, vinerea, când biserica le pune la dispoziție dușuri. Vinerea trecută, Ionela a făcut baie în pădure, cu apă din râu încălzită pe foc, pentru că biserica a fost închisă înainte de Paștele Catolic. “Am dârdâit așa, dar m-am spălat”, spune Ionela.
“Așa e românul, se descurcă oriunde”, se mulțumește Carmen, care așază mămăliga românească deasupra unor cataloage promoționale cu prețuri în coroane suedeze.
“De Paște facem mămăligă, sărmăluțe, carne de miel la grătar”, spun ei.
Ce au reușit cu banii din cerșit
Una dintre supărările lor vine din reputația că se ocupă cu nelegiuiri și că s-au îmbogățit peste măsură.
“Nu este cum arată pe televizor, cum vorbește lumea, mulți, că noi ne-am pricopsit din cerșit. Niciodată. Cine au vile mari și case de le pune pe Facebook, ăștia e din alde alea”, spune Marian.
Și ei și-au reperat casele sau au ridicat altele noi, dar modeste, nu palate cu multe camere.
“Stăteam într-o casă de pământ cu soacră-mea, ea într-o cameră, eu într-o cameră și acolo făceam baie, acolo mâncam, într-o cameră. Tot ce trebuie să faci făceam într-o cameră”, își amintește Ionela viața din România înainte să vină în Suedia.
Dorința ca fiii lor să aibă cât mai multă școală și să nu aibă același destin ca ei apare des în discuția din jurul focului.
“Au făcut parte dintr-un sistem de educație românesc care a fost complice la asta. Chestiunile structurale ale sistemului asociate cu rasismul au dus aici. Națiunea română nu cuprinde romii”, spune Nicoleta Bițu, activistă romă.
Când îi întrebăm dacă au un mesaj pentru cei care conduc România, Marian răspunde: “La parlamentari vrem să le spunem să ne dea locuri de muncă, salariu de 25 de milioane, nu de 12”.
“Dacă aș avea bani, mi-aș lua un echipament să filmez la nunți, m-aș întoarce acasă să trăiesc în România din asta”, se gândește bărbatul.
“Mulțumim că ați avut încredere în noi să veniți”
E trecut de 11 noaptea. În jurul corturilor s-a făcut întuneric, pe grătar a rămas doar jarul. Aerul e jilav, tăcere și o senzație neliniștitoare de singurătate.
“Mulțumim că ați avut încredere în noi să veniți”, ne zice Ionela, înainte să plecăm.
Până la șosea ne conduc Carmen, Marian și o Lună aproape plină. “Vezi focul ăla?”, mă întreabă bărbatul, arătând în depărtare către un punct de lumină. E semnul că acolo campează consătenii lui. Ca în vechime, când cetățile medievale își semnalau una alteia primejdia.
Focurile răspândite în negură, unul aici, celălalt peste deal, sunt semnele că undeva, în societățile noastre, s-a produs o ruptură.
Două civilizații desprinse una de alta se izbesc și în frecarea lor scot scântei. Lumi paralele, ele se țin împreună prin umanitate și se resping prin violență, așa cum s-a întâmplat în noaptea în care Gică a fost omorât.
Post-ul VIDEO | În căutarea lui Gică – românul omorât într-un parc din Huskvarna, Suedia, de doi adolescenți. Un Paște în pădure cu cei mai nevoiași dintre compatrioți (1) apare prima dată în Libertatea.ro.
