Deputatul Vîlceanu, atac la fostul primar PSD al comunei Fărcășești, Dănuț Bălu, vineri, într-o conferință de presă.
Conform liderului PNL Gorj, fostul edil n-ar fi încasat bani, ani de zile, pe apa consumată de locuitorii acestei localități, cu gândul că oamenii îl vor vota la localele din 2016. Numai că, nu s-a întâmplat așa, primar fiind ales liberalul Constantin Drăgoescu.
“Morala este că tot noi plătim pomenile PSD! Este incredibilă situația de la Fărcășești!” s-a minunat Vîlceanu în întâlnirea cu jurnaliștii.
Vîlceanu a mai spus că oalele se sparg, acum, în capul primarului actual din Fărcășești, Constantin Drăgoescu, care este nevoit să recupereze banii pe apă.
Dan Vîlceanu s-a arătat revoltat și de situația de la Primăria Bâlteni, condusă tot de un liberal, Vasile Vlădoianu, acuzând că ministrul Muncii a dat comandă politică să fie amendată cu 1000 de lei pentru că a concediat însoțitorii persoanelor cu handicap.