CE Oltenia reia ideea privatizării prin listarea a aproape 15% din acțiuni la Bursa de Valori, conform unui document consultat de energynomics.ro.
Astfel, conform sursei citate, CE Oltenia
convoacă adunarea generală extraordinară pentru data de 12 august, urmând ca în
cadrul acesteia să decidă și asupra altor valorificări de active sau acțiuni în
instanță asupra debitorilor.
În cadrul convocatorului se prevede
re-mandatarea consorțiului format în 2013 de Swiss Capital și BRD pentru
intermedierea privatizării prin ofertă publică de majorare de capital social
pentru ”12% din capitalul social, la care se adaugă acțiuni nou-emise
reprezentând până la 3,29% din capitalul social, nesubscrise de acționarii
privați existenți”.
Acționarii au cerut prezentarea
factorilor de blocaj în calea privatizării, proces lansat, de altfel, în 2013
și întrerupt între timp.
În același timp, managementul va
prezenta situația la zi privind stadiul achiziționării certificatelor de emisii
de gaze cu efect de seră CO2 (de tip EUA), ”informare solicitată de acționarul
majoritar”, adică de guvern prin ministerul Economiei. În prezent capitalul
social este de doar 280 milioane euro. Acționarii sunt statul român, reprezentat
prin ministerul Economiei (77,15%), Fondul Proprietatea (21,56%), ELCEN –
Electrocentrale Grup (0.84%) și compania de Închidere și Conservare Mine
(0.44%).
Articolul CE Oltenia reia ideea privatizării prin listarea a circa 15% din acțiuni apare prima dată în Impact In Gorj.