Cinci eliminați de la Examenul de Titularizare în județul Gorj


Cinci candidați din județul Gorj au fost eliminați de la examenul de Titularizare, după ce au fost descoperite asupra lor telefoane mobile. Aceștia au pierdut din start șansa de a deveni titular la catedră și nu vor mai putea fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2019/2020.

În județul Gorj, s-au înscris pentru susținerea examenului de Titularizare 499 de candidaţi, însă s-au prezentat numai 289, dintre care cinci au fost eliminați din cauză că au încercat să fraudeze examenul. Regulile titularizării stabilite de Ministerul Educației prevăd că cei care renunță din proprie inițiativă la concurs, pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații și pot părăsi sala după cel puțin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte.

Rezultatele exemenului de Titularizare vor fi afișate pe data de 23 iulie, iar contestațiile se pot depune în acceași zi până la ora 21.00, dar și pe 24 iulie până la ora 15.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 30 iulie.

 

 

 



Cititi tot articolul