Femeia din Motru, bolnavă de TBC, care a cerut sprijin autorităților cu 7 luni în urmă, pentru a beneficia de un ajutor financiar, a revenit la domiciliu, după internarea prelungită în Sanatoriul Dobrița. Vecinii locatarei s-au zbătut să obțină bani de la autorități, dar cum nu i-au primit lovindu-se de un refuz categoric au colectat banii de pe scară, reușind din donații să reabiliteze locuința bolnavei.
Vecinii au apelat și la viceprimarul Cosmin Morega, singurul receptiv la dorințele lor, acesta ajutându-i cu obiecte sanitare, lenjerie, financiar și chiar cu alimente pentru femeia revenită de la spital. Acum, vicele alături de locatari caută soluții pentru a o ajuta pe femeia de peste 60 de ani să se poată pensiona pe caz de boală, dar cu vechime în câmpul muncii.
Aceasta a lucrat peste un deceniu astfel că sunt speranțe că va obține un venit lunar, sub formă de pensie, cu care să trăiască. Acum aceasta beneficiază de un ajutor social de nici 200 de lei, cu care nu își poate achita utilitățile ori medicamentele necesare.
,,Cu toții facem un efort comun pentru a-i întocmi femeii dosarul de pensionare, pentru că obținând o pensie ea poate trăi liniștită. Acum, locatara este sănătoasă, dar în continuare necesită sprijin și este la mâna autorităților locale”, a declarat viceprimarul Cosmin Morega.
A.STOICA