Fost lider de sindicat din zona Motru, condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare



Fostul
lider de sindicat din zona Motru, Cristea Fluerătoru, a fost condamnat
definitiv de Curtea de Apel Craiova la o pedeapsă de șapte ani și jumătate de închisoare.
Acesta s-a predat singur la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova.
Cristea Fluerătoru a fost găsit vinovat de evaziune
fiscală.

Facturi fictive

Cristea
Fluerătoru a introdus în contabilitatea firmei pe care o conducea, Iniţiativa
Grup SRL Motru, peste 300 de facturi fiscale care nu reprezentau operaţiuni
reale şi a folosit cu rea-credinţă o sumă de bani din contul societăţii.

„În
perioada 2010-2012, ar fi evidenţiat, cu intenţie, în contabilitate, un număr
de 312 facturi fiscale ce nu reprezintă operaţiuni reale, constând în
aprovizionări cu diverse produse de la 51 furnizori fictivi, astfel fiind
prejudiciat bugetul de stat cu suma de 658.277 de lei. De asemenea, în perioada
2010 – 2013, ar fi folosit fără drept şi în interes personal, în mod repetat,
suma de 564.655, 24 de lei, rezultată din săvârşirea infracţiunii de evaziune
fiscală, dar şi din activitatea desfăşurată de societate în mod curent”, au
arătat anchetatorii.

Articolul Fost lider de sindicat din zona Motru, condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul