Campania
umanitară „Dăruiește și tu!“ desfășurată de către Inspectoratul pentru Situații
de Urgență (ISU) Gorj a ajuns la final. Copilașii din două familii numeroase
din Târgu Jiu și Bălănești au avut parte, ieri, de clipe de bucurie. Pentru
început, salvatorii de la ISU au ajuns la o familie cu șapte copii din Târgu
Jiu. Elena are grijă atât de cei patru copii ai săi, cât și de alți trei micuți
ai fratelui său, care au rămas fără mamă, iar tatăl este plecat la muncă în
străinătate. „Laurenţiu a fost nevoit să plece la muncă în străinătate şi şi-a
lăsat copiii în grija surorii sale. Elena este divortaţă din cauza numeroaselor
neînţelegeri cu fostul soţ. Locuiesc într-o locuinţă socială în municipiul
Tg-Jiu de numai 28 m². I-am cunoscut prin Direcţia Generală de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului Gorj, iar înainte de a lua decizia de a-i ajuta
am mers să-i cunoaştem. Erau acasă doar 3 dintre cei 7 copii. Ei terminaseră
şcoala, iar ceilalţi 4 erau încă la şcoală.
Stau
într-o garsonieră micuţă, dar foarte curată! Copiii sunt foarte îngrijiţi şi,
cel mai important, toţi merg la scoală şi la grădiniţă.
Elena
ne spune că nici nu concepe ca micuţii să nu meargă la şcoală. «Doar dacă învaţă
o să aibă un viitor mai bun! Trebuie să se ducă la şcoală, să înveţe şi să nu
trăiască aşa cum trăim acum! Din cauza asta nu mă pot duce la muncă! Stau lângă
ei să-i duc la şcoală, să-i iau, să-şi facă temele şi să ajungă şi ei cineva!
Aşa scapă de sărăcia asta în care trăim!». Elena nu-şi poate căuta un loc de
muncă pentru trebuie să aibă grijă de cei 7 copii. Toţi trăiesc din bănuţii pe
care Laurenţiu îi trimite lunar. Din banii pe care i-am strâns le-am cumpărat
şi lor rechizite, mâncare, dulciuri şi încălţăminte. Anul acesta vor avea o
masă de Paşte aşa cum nu au avut niciodată.
Bucătăria
garsonierei este foarte mică şi neîncăpătoare pentru toţi 8. În garsonieră au
două paturi mari în care dorm, iar masa la care mănâncă o reprezintă o faţă de
masă pusă pe jos între cele două paturi. În jurul acelei feţe de masă fac un
cerc şi mănâncă“, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook a ISU
Gorj.
Zâmbete pe fețele unor copii necăjiți din Bălănești
O
altă familie cu o situaţie materială precară care a fost ajutată de lucrătorii
de la ISU Gorj se află Bălăneşti. „Alina are grijă de cele patru fetiţe ale
sale, în timp ce soţul este plecat la muncă în străinătate! Cu toate acestea
viaţa pe care o duc nu este nici pe departe una normală. Trăiesc în condiții
dificile, însă ne-au impresionat că cele patru fetiţe care merg la şcoală şi la
grădinită şi care, deşi au vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, sunt conştiente că
singura lor şansă de a scăpa de viaţa sărăcăcioasă pe care o duc este să
înveţe! Le-am cumpărat şi lor rechizite, mâncare, dulciuri şi jucării şi suntem
convinşi că în acest an Paştele va reprezenta şi pentru ei o sărbătoare aşa cum
reprezintă pentru fiecare dintre noi“, au mai anunțat reprezentanții ISU Gorj.
Articolul Două familii cu 11 copii ajutate de salvatorii de la ISU Gorj să aibă apare prima dată în Impact In Gorj.