Excursie în județul Mehedinți, organizată de DGASPC Gorj


În cursul acestei săptămâni, un număr de 15 beneficiari de la Complexul de Îngrijire și Asistență (CÎA) Suseni, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, au vizitat mai multe obiective turistice din județul Mehedinți. Însoțiți de personal de specialitate din cadrul CÎA Suseni, excursioniștii s-au bucurat din plin de tot ceea ce au vizitat pe parcursul traseului. O primă oprire a avut loc la Cetatea Medievală din Drobeta Turnu Severin, după care s-a efectuat o vizită la Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier. Excursia a continuat spre Orșova, unde a avut loc următorul popas, grupul de la CÎA Suseni oprindu-se și la Mănăstirea Sfânta Ana. De aici, s-a pornit spre Băile Herculane. Celebra stațiune balneară i-a atras pe vizitatori, aceștia efectuând o plimbare la pas prin centrul istoric al stațiunii. Deplasarea în județul Mehedinți i-a încântat pe beneficiarii de la Complexul de Îngrijire și Asistență (CÎA) Suseni. ,,Ne bucurăm că am reușit și de această dată să le oferim oportunitatea de a petrece o zi reușită de relaxare și socializare, pe care, cu siguranță, nu o vor uita curând!
Le mulțumim tuturor celor care ne sprijină în demersurile noastre de a oferi astfel de bucurii beneficiarilor de servicii sociale”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.
De altfel, săptămâna trecută, beneficiari de la același complex de servicii sociale din subordinea DGASPC Gorj au fost în pelerinaj la Mănăstirea Lainici din județul Gorj, unde au avut posibilitatea de a servi o masă și de a vizita biserica unde se oficiază slujbele religioase, precum și împrejurimile sfântului lăcaș de cult.
I.M.



Cititi tot articolul