Program nou al Transloc pe perioada vacanței elevilor


Primăria Municipiului Târgu-Jiu aduce la cunoștință cetățenilor, programul de circulație al mijloacelor de transport în comun aparținând societății Transloc SA, în perioada vacanței elevilor, respectiv 15 iulie 2019 – 7 septembrie 2019. Pe traseul principal 9 Mai – Artego frecvența de circulație, în intervalul 05.25-18.45, va fi de 16 minute în loc de 13, iar în intervalul 18.45 – 22.41 va fi de 20 de minute. Ultima plecare de la Artego este la ora 23.20, iar din 9 Mai la ora 00.00. Pe traseele 9 Mai – Bârsești și 9 Mai – Preajba vor circula doar 5 trolee.
9 Mai – Vărsături – Preajba rămâne neschimbat. De asemenea, pe traseul 9 Mai – Iezureni – intersecție Curtișoara au fost eliminate trei curse, 9 Mai – Slobozia – Ursați a fost eliminată o cursă, Romanești – Artego – Preajba a fost eliminată o cursă, iar pe traseul Dedeman – 9 Mai – Artego – ANL, nu au fost efectuate modificări. Cursele eliminate de pe traseele laterale sunt cele utilizate de elevi în perioada anului școlar. Noul program de circulație va fi afișat în toate stațiile de urcare-coborâre, dar și în mijloacele de transport în comun.
I.M.



Cititi tot articolul