Sistemul educaţional, ca expresie consacrată a pedagogiei sociale şi a confruntărilor de idei în acest domeniu, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, dar şi al cooperării europene, cunoaşte o diversificare continuă şi este un cadru în care identitatea naţională şi suveranitatea de stat sunt exprimate cu deosebită putere de persuasiune, iar această diversitate constituie un patrimoniu şi o moştenire care transcend succesiunii generaţiilor. Acceptarea acestei diversităţi este un aspect important al cunoaşterii Europei, dar mai reprezintă, de asemenea, un aspect fundamental al identităţii naţiunilor moderne, fundamentul care a modificat diferitele modalităţi de abordare ale fiinţei naţionale. Acceptarea diversităţii culturale şi încurajarea viziunii interdisciplinare constituie esenţa activităţii Consiliului Europei privind strategiile educaţionale, alături de faptul modelării personalităţii tinerilor, pentru că educaţia constituie o parte fundamentală a instrucţiei şcolare şi universitare, acordându-se o atenţie importantă contribuţiei pe care o pot aduce activităţile din afara şcolii la actul formal al pedagogiei sociale, mai ales prin intermediul schimbului şi al întăririi legăturilor dintre şcoli şi dintre universităţi. Educaţia multiculturală este promovată în şcoli şi în mediul universitar, în scopul cultivării valorilor civice, fiind reiterată valoarea ca metodă a cunoaşterii.
Cerinţa de a analiza şi de a interpreta informaţia cotidiană difuzată sub forma de «breaking news»
În general, puţine curriculum-uri ale disciplinelor de studiu din şcoală şi puţine programe ale cursurilor universitare subliniază scopurile educaţionale ale acestora, chiar şi acei autori de curriculum sau de curs care îşi încep lucrarea cu importanţa predării metodelor unei ştiinţe! Mulţi, par să nu dorească să lase de înţeles că acesta ar fi unicul criteriu pentru alegerea conţinuturilor, iar în multe ţări există o contradicţie între scopurile sociale şi politice, pe de o parte, cele pur educaţionale ale pedagogiei sociale, pe de altă parte. Idealul multiculturalităţii conduce la educarea unor cetăţeni responsabili şi implicaţi activ în viaţa politică şi în cultivarea respectului pentru diferenţele între popoare, fiind bazate pe afirmarea identităţii naţionale şi a principiilor democratice, pentru promovarea valorilor fundamentale, precum: toleranţa, înţelegerea reciprocă, drepturile omului şi libertatea de exprimare. În acest fel, transpare necesitatea dezvoltării capacităţii intelectuale a indivizilor de a analiza şi de a interpreta informaţia cotidiană difuzată sub forma de «breaking news», în mod critic şi responsabil, pe calea dialogului, prin aflarea dovezilor argumentate logic, prin dezbaterea deschisă, care să aibă la bază perspective multiple asupra comportamentului cotidian, cu precădere în ceea ce priveşte aspectele controversate şi sensibile ale vârstei şi ale mediului de provenienţă! Educaţia sau pedagogia socială a confruntărilor de idei presupune afirmarea propriei identităţi, individuale şi colective, prin cunoaşterea moştenirii comune în aspectele sale locale, naţionale, regionale, europene şi globale, pentru a releva caracterul democratic al învăţământului, flexibilitatea, deschiderea pentru formare şi dezvoltare, pentru cultivarea la elevi şi studenţi, la toţi tinerii care păşesc în viaţă, a sentimentului de încadrare în dimensiunea europeană, care este deschisă către restul lumii. Poate mai mult ca oricând, se impune dezvoltarea capacităţilor critice ale elevilor şi studenţilor, a abilităţilor de a gândi pentru ei înşişi, de a manifesta obiectivitate şi rezistenţă la manipulare, pentru o analiză cu discernământ a evenimentelor şi a momentelor vieţii cotidiene, acele fapte deosebite care au marcat viaţa la nivel local, naţional, european, global, prin dezvoltarea curiozităţii şi a spiritului de investigare şi cercetare, în special prin utilizarea metodelor de investigaţie în ceea ce priveşte moştenirea familială sau comunitară dintr-o anumită zonă. Este un aspect care poate stimula influenţele interculturale, pentru că pedagogia socială impune studierea evenimentelor, a faptelor controversate şi sensibile prin luarea în discuţie a diferitelor fapte şi opinii care nu sunt împărtăşite de către majoritatea simplă. Nevoia de schimbare a paradigmelor educaţionale polarizează totalitatea structurilor ce compun instrucţia şi educaţia în şcoală, în cadrul unui sistem educaţional deschis, căruia îi corespunde o eficienţă crescută în formarea deprinderilor practice.
«A învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti împreună cu alţii şi a învăţa să fii!»
Să amintim faptul că în cadrul Raportului «Delors» al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI al Organizaţiei Naţiunilor Unite se concluzionează că educaţia începutului de mileniu III va trebui să se bazeze pe patru competenţe fundamentale şi anume: a învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti împreună cu alţii şi a învăţa să fii, ceea ce înseamnă că în contextul actual, noua abordare didactică în educaţia aplicată presupune orientarea demersurilor spre cultivarea unor competenţe fundamentale cu un rol practic – formativ, cu toate că trebuie respectate particularităţile de vârstă, dar şi cele individuale ale persoanelor şi ale grupurilor de persoane instituţionalizate. Fiecare elev, fiecare student, fiecare tânăr, constituie o entitate distinctă, cu un profil unic, cu o capacitate şi o viteză de învăţare unice, o persoană ce posedă un anumit tip de inteligenţă, cum spune Howard Gardner: “Din perspectiva unei pedagogii a valorizării umanului, educatorii au menirea de-a oferi o varietate de contexte astfel încât diferite tipuri de inteligenţe să se manifeste la nivelul optim”, deci, altfel spus, e nevoia ca elevul şi studentul zilelor noastre să fie un participant activ la actul învăţării în cadrul căruia să preia iniţiativa, să participe direct la procesul de învăţare prin valorificarea cunoştinţelor existente şi prin identificarea unor surse de informaţie diverse, să lucreze independent, dar, mult mai important, să-şi însuşească abilitatea de a lucra în grupul de apartenenţă în cadrul căruia să înveţe de la colegi, dar să fie şi profesorul acestora, să se autoevalueze, dar să-i poată evalua şi pe alţii. Elevul sau studentul trebuie să fie un participant la decizia privind curriculum-ul şcolar sau cursul care se predă în amfiteatru, iar dascălul sau profesorul din preuniversitar sau din universitar se transformă radical, din magister dixit într-un animator, un adevărat strateg al unor situaţii variate, un facilitator al procesului de învăţare, centrat pe realitate şi pe cele mai recente surse de informare. Cadrului didactic i se asociază tot mai frecvent funcţia de manager al clasei de elevi sau al grupei de studenţi, iar managementul educaţional implică o multitudine de aspecte prin care să gestioneze situaţiile de învăţare prin crearea unui mediu de studiu adecvat. Privitor la sursele de informare, acestea trebuie să fie cât mai variate, mai recente şi centrate pe realitatea cotidiană, pentru a face procesul instructiv-educativ mai atractiv, fiindcă managerul clasei de elevi sau al grupei de studenţi trebuie să proiecteze activităţi de învăţare care să le dezvolte copiilor abilităţi de a găsi informaţia cu ajutorul calculatorului, de a-şi forma deprinderea de învăţare continuă, astfel că elevul sau studentul trebuie să devină un factor activ, implicat în propria sa formare. Aceasta este o condiţie esenţială prin care tânărul conştientizează rolul şi locul său în cadrul activităţilor de predare − învăţare şi poate fi atras în învăţarea oricărei discipline, mai ales că strategiile activ-participative permit celui care învaţă să-şi construiască propria învăţare, să descopere informaţia pe care apoi s-o predea celorlalţi. Poate că mulţi ar obiecta când se creează o stare de haos, dar, un haos controlat care eficientizează învăţarea este benefic! De fapt, nimic nu este lăsat la voia întâmplării, toate situaţiile neprevăzute pot fi prevăzute de către educator, iar tânărul este convins că a preluat controlul propriei sale activităţi. Prin aceasta, cadrul didactic deţine pârghiile necesare pentru a-l implica efectiv şi afectiv pe elev sau student în procesul de învăţare, pentru că modalităţile sunt multiple şi pot căpăta nuanţe în funcţie de personalitatea cadrului didactic, a resurselor educative pe care le deţine şi chiar a gradului său de implicare, în tot ceea ce sintetizează dintotdeauna educaţia, ca expresie consacrată şi definitorie a pedagogiei sociale.
Profesor, Vasile GOGONEA
