Amendați pentru că au aruncat deșeuri pe malurile râurilor



Polițiștii
locali au reușit să dea de urma persoanei care a aruncat pe malul râului
Amaradia tot felul deșeuri cu un autocamion. Făptașul locuiește în apropiere și
a fost amendat cu suma de 1.000 de lei și, în plus, a fost pus să ridice
deșeurile.

„Având
în vedere fotografiile și articolele de presă apărute în data de 05.07.2019, în
mediul online, în legătură cu depozitarea deșeurilor pe malul râului Amaradia
din municipiul Târgu Jiu, polițiștii locali s-au sesizat din oficiu și au
procedat la verificarea aspectelor sesizate. La fața locului au fost depistate
cantități însemnate de deșeuri (resturi provenite din construcții, deșeuri
menajere, deșeuri textile, plastice, resturi vegetale). A fost identificat
deținătorul legal al autoutilitarei din care au fost descărcate resturile
provenite din construcții, în scopul luării măsurilor legale ce se impun.

S-a
constatat că o parte din deșeurile găsite la fața locului au fost aruncate de
către o persoană care locuiește în zona respectivă, fiind aplicată sancțiune contravențională
în valoare de 1000 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 169/2006.
Persoana amendată și-a luat angajamentul că va aduce terenul la stadiul
inițial, în cel mai scurt timp, prin ridicarea deșeurilor și prin salubrizarea
corespunzătoare a zonei afectate“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

Încă o amendă aplicată pentru aruncarea deșeurilor

De
asemenea, polițiștii locali au efectuat o acțiune de verificare cu privire la
păstrarea curăţeniei pe albiile râurilor ce traversează municipiul Târgu Jiu:
Amaradia, Jiu și Șușița.

„Ca
urmare a acestei acțiuni, polițiștii locali au depistat un conducător auto în
timp ce transporta deșeuri cu o autoutilitară, în scopul depozitării acestora
în zona Termocentralei din apropierea râului Jiu. Persoana în cauză a fost
sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, conform H.C.L.
nr. 169/2006. Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu nu tolerează acțiunile
celor care nu respectă normele de protecția mediului, amenzile fiind stabilite
la nivelul maxim prevăzut de actele normative date în competență“, se mai
precizează în comunicatul de presă.

Articolul Amendați pentru că au aruncat deșeuri pe malurile râurilor apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul