După trei ani de zile de tărăgăneli PSD Gorj pune capăt
colaborării cu Ion Ciocea. Încetarea mandatului edilului din Bustuchin atârnă
de o hârtie făcută de secretarul comunei. Prefectura Gorj așteaptă referatul de
la funcționarul public pentru a dispune un ordin de eliberarea din funcție.
Locul lui Ion Ciocea ar putea fi luat de viceprimar, un pesedist cu acte în
regulă.
PSD Gorj a înaintat Prefecturii mai multe
documente care fac dovada greșelii asumate de Ciocea. Practic, pe baza statutului PSD, care nu a
fost respectat, Ciocea va rămâne fără funcția publică. „Am
primit documentația de la PSD, prin care ni se arată faptul că partidul a luat
act de demisia primarului, ca urmare a faptului că, după cum știm cu toții, a
candidat ca independent la Senat în anul 2016. Juriștii noștri verifică această
documentație și urmează să o trimită către secretarul comunei. Acesta va
întocmi un referat care va veni din nou la noi, iar în baza referatului vom da
sau nu acest ordin de încetare a mandatului. Dacă se va ajunge aici, există un
viceprimar care va prelua atribuțiile de primar. Având în vedere că alegerile
locale sunt la anul în mai-iunie, sunt slabe șanse ca Guvernul să organizeze alegeri
anticipate. Alegerile anticipate se organizează foarte greu. Cu siguranță nu se
va ajunge aici, pentru că trebuie dizolvat consiliul local și deocamdată nu
vorbim de așa ceva acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj Corina
Belteu.
„A
greșit” de bunăvoie
Colegii susțin că deznodământul era previzibil
în condițiile în care Ciocea din 2016 până în prezent a atacat în permanență
organizația județeană a PSD. „Ca urmare a candidaturii domniei sale ca
independent pentru un loc în Parlamentul României, domnul Ciocea s-a abătut de
la statutul PSD. În statut este stipulat un lucru cert – în momentul în care
candidezi ca independent, îți pierzi calitatea de membru al partidului, lucru
care a fost confirmat și de instanțele de judecată. Aceste lucruri conduc acum
la pierderea calității de membru PSD și, mai departe, la pierderea calității de
primar. S-au purtat discuții de-a lungul timpului și cu domnul Ciocea, dar
atitudinea pe care a avut-o în ultima perioadă de timp, și mă refer în special
la alegerile europarlamentare, a fost total împotriva PSD. Domnul Ciocea nu
doar a cochetat, a fost întrutotul în tabăra unei alte formațiuni politice,
gest care a demonstrat încă o dată că domnul Ciocea nu mai avea în perspectivă
o reînscriere în PSD”, a declarat Aurel Popescu
Urmează
Cilibiu?
Un alt edil aflat pe lista neagră este
primarul din Turceni care la ultimele alegeri, cele europarlamentare, a călcat
strâmb făcând campanie celor din ALDE. „Fiecare caz în parte va fi discutat în Comitetul
Executiv și se va lua atitudine pentru fiecare dintre ceilalți membri PSD care
nu mai fac dovada că sunt alături de organizația noastră. Doamna Cilibiu nu a
făcut niciodată declarații împotriva PSD. Nu știu dacă s-a poziționat vreodată
radical împotriva social-democraților din Gorj. Sunt discuții care vor avea loc
cu siguranță în Comitetul Executiv și cu privire la implicarea doamnei Cilibiu
în campania electorală a ALDE Gorj. Nu pot să răspund în acest moment dacă cei
doi primari, doamna Cilibiu de la Turceni și domnul Ciocea de la Bustuchin, vor
mai candida din partea PSD la următoarele alegeri locale. Este o alegere pe
care fiecare dintre cei doi o va face la momentul respectiv”, a mai declarat
președintele PSD Târgu Jiu.
Articolul PSD Gorj se debarasează de primarii trădători. Primul: Ion Ciocea! apare prima dată în Impact In Gorj.