Jandarmii gorjeni la datorie de Sărbătorile Pascale şi a minivacanţa de 1 Mai



În perioada
Sărbătorilor Pascale şi a minivacanţei de 1 Mai, jandarmii gorjeni vor asigura
măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona de competență, având misiunea de
a preveni și combate faptele antisociale astfel încât manifestările religioase
şi activităţile recreative să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Concomitent vor fi asigurate măsuri specifice de pază şi protecţie
instituţională la obiectivele aflate în responsabilitatea jandarmilor gorjeni.     

Jandarmii gorjeni vor fi alături de credincioşi la slujbele religioase oficiate în lăcaşuri de cult din municipiile Târgu-Jiu şi Motru şi localităţile Tismana, Polovragi, Bumbeşti-Jiu, Tg-Cărbuneşti şi Rovinari.

Pe timpul manifestările religioase prilejuite de Învierea Domnului, jandarmii gorjeni vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică la Mănăstirile Tismana, Vişina, Polovragi și Cămărăşasca, la Catedralele Ortodoxe din Motru şi Rovinari precum şi la Biserica  ,,Sfinţii Apostoli Petru și Pavel”, Biserica ,,Izvorul Tămăduirii” și Cimitirul Municipal.

Pentru a sărbători sfintele sărbători în siguranţă şi fără evenimente neplăcute,cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile jandarmilor prezenţi în dispozitivele de ordine publică, să manifeste atenţie sporită pe timpul desfăşurării manifestaţiilor religioase şi să supravegheze minorii care îi însoţesc.  

În perioada 30 aprilie – 01 mai 2019, jandarmii gorjeni vor intensifica misiunile de patrulare în zonele cu aglomerări mari de persoane, şi vor fi prezenţi pentru asigurarea climatului de ordine publică în zonele de agrement și turistice montane Rânca, Tismana și Runcu, la manifestarea cultural artistică de proiecţie a filmului ,,Aferim”, în Peştişani.

”Reamintim obligaţia cetăţenilor de a face picnic doar în zonele indicate pentru astfel de activităţi, să supravegheze focul în permanenţă, şi de a arunca deşeurile doar în locurile special amenajate.  Vor fi constituite echipaje de jandarmi care vor interveni la sesizările cetăţenilor primite prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 și se vor executa misiuni de patrulare în mediul urban şi rural, în zona cluburilor de noapte, discotecilor, restaurantelor, săli de jocuri, în vederea prevenirii comiterii de fapte antisociale” au transmis reprezentanții jandarmilor.

Articolul Jandarmii gorjeni la datorie de Sărbătorile Pascale şi a minivacanţa de 1 Mai apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul