Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a fost amendat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în urma unei sesizări depuse de către Sindicatul Ambulanța Gorj. Amenda este în valoare de 2.000 de lei și va trebui să fie plătită la Administrația Finanțelor Publice Gorj.
Sindicatul Ambulanța Gorj a reclamat că membrii săi sunt discriminați față de cei care fac parte din sindicatul reprezentativ Sanitas, prin neacordarea unor drepturi prevăzute în Contractul colectiv de muncă semnat la nivel de unitate. Este vorba de neacordarea dreptului la un concediu de odihnă suplimentar pentru salariații încadrați în grad de invaliditate. De asemenea, neacordarea gratuității la efectuarea fișelor medicale și a certificatelor prenupțiale, precum și imposibilitatea de a purta pe echipamentul de protecție a însemnelor sindicatului. După ce a analizat sesizarea primită, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a favorizat sindicatul reprezentativ Sanitas și recomandă eliminarea clauzelor discriminatorii. Prin urmare CNCD a decis să amendeze unitatea medicală cu 2.000 de lei.