Peste o sută de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor să părăsească societatea. Ultimele cereri de concediere vor fi discutate la comisia mixtă administraţie-sindicate care se va întruni astăzi. „Luni va fi o comisie mixtă în care se vor mai discuta 25 de cereri ale celor care doresc să fie în programul de disponibilizare. Dacă se aprobă, vor pleca în preaviz chiar de marţi. Sunt cereri de la cei care au, în mod special, probleme medicale şi o vârstă apropiată de pensie”, a declarat Ion Ruşeţ, consilier al Directoratului CE Oltenia. Disponibilizaţii pleacă acasă cu patru salarii compensatorii. Acţionarii CE Oltenia au aprobat pentru acest an un program de 200 de concedieri.
I.I.