Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la 30 august 2019 (în zilele lucrătoare), rentierii agricoli trebuie să se prezinte, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la Centrul Judeţean Gorj al APIA pentru obţinerea vizei aferente anului 2018, a carnetelor de rentier agricol.
Potrivit directorului adjunct al APIA Gorj în acest an sunt aşteptaţi 55 de rentieri din judeţ să îşi vizeze carnetele. ,,Avem în baza de date un număr de 60 de rentieri care ar trebui să se prezinte pentru obţinerea vizei. Până acum s-au prezentat deja 38 de fermieri care şi-au vizat carnetele, suprafaţa în cazul acestora fiind de 49,3 hectare arendată şi 86,2 hectare vândută. Pentru efectivul de 38 de carnete de rentier vizate se va plăti o sumă cuvenită de 10.385 de euro, echivalentul în lei fiind de 50.422,7 lei”, a declarat Mihai Versin, directorul adjunct al APIA Gorj.
Pentru vizarea carnetului de rentier agricol, solicitantul (rentierul personal ori prin mandatar/curator/tutore), trebuie să semneze o declaraţie pentru obţinerea vizei anuale, conform anexei care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, însoţită de documente, pe baza cărora persoana desemnată de către APIA Gorj va verifica conformitatea documentelor originale cu copiile existente la dosar şi în cazul persoanelor pensionate pe caz de boală va certifica copiile depuse ale deciziilor de la comisia de expertiză medicală, respectiv de: carnetul de rentier agricol; actul de identitate al solicitantului; decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală, în original; decizia de la comisia de expertiză medicală se depune în copie; procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal; contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate; extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei.
30 noiembrie, termen pentru plata rentei
Plata rentei viagere agricole se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2018 poate fi încasată de moştenitorii săi, doar dacă, până la 15 octombrie 2019, moştenitorii vor depune la oricare Centru judeţean al APIA, carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu), certificatul de deces (original şi copie), actul de succesiune (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune investită cu formula ,,definitivă şi irevocabilă” (original şi copie), B.I/C.I./paşaport al moştenitorului (original şi copie), împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original), precum şi un extras de cont pe numele solicitantului. Pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, dar care nu au intrat în posesia rentei, procedura de plată se poate relua şi după acest termen, până la 3 ani de la data-limită anuală de plată, inclusiv, în caz de deces, către moştenitorii acestora.
Izabella Molnar