S-au alocat bani pentru intervenții la Ansamblul
Monumental Calea Eroilor. Viceprimarul Adrian Tudor susține că sumele alocate
vor permite realizarea unor intervenții pentru conservarea și restaurarea operelor. Totodată, se au în vedere și modulele de la
vechiul Pod Ferdinand, rămase în paragină.
„În urma demersurile întreprinse de Centrul
de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși, atâta managerul Dorul Strâmbulescu cât și eu,
prin calitatea pe care o am ca și coordonator al acestui centru, am reușit prin
Programul Național de Restaurarea să atragem 400 mii de lei pentru două
obiective: restaurarea Ansamblului de pe Calea Eroilor și punerea în valoare a
celor două tronsoane care au rămas pe malul Jiului, de la Podul Ferdinand.
Urmează ca în perioada următoare să se obțină avize pentru pod urmând ca anul
viitor să se aloce noi sume pentru a extrage de acolo cele două tronsoane.
Pentru Ansamblul Calea Eroilor vom intervenii anul acesta prin biocidare,
dezprăfuire și chituire, acolo unde este nevoie”, a declarat Adrian Tudor,
viceprimarul primăriei Târgu Jiu.
Articolul 400 mii de lei pentru Calea Eroilor. Lucrări de biocidare, dezprăfuire și chituire la operele brâncușiene apare prima dată în Impact In Gorj.