Angajații Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj au organizat în ultimele săptămâni acțiuni de informare în unitățile de învățământ. Campania s-a adresat viitorilor absolvenți de liceu și de facultate.
Romeo Chiriac, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, a declarat că tinerii au fost informați în legătură cu posibilitățile de angajare de pe piața muncii, documentele care trebuie prezentate la AJOFM pentru a beneficia de indemnizația de șomaj.
De asemenea, Romeo Chiriac a precizat că instituția pe care o conduce oferă o serie de servicii în mod gratuit celor care se înregistrează în baza de date ca fiind în căutarea unui loc de muncă, dar și tinerilor absolvenți de liceu sau facultate. De acțiunile de informare au beneficiat 1.700 de persoane, dintre care 65 au fost studenți.
Vox 1 Romeo Chiriac