O fostă şcoală din oraşul Bumbeşti-Jiu va fi reabilitată şi va deveni punct de lucru SMURD. Unitatea de învăţământ stă cu lacătul pe uşă de mai bine de 15 ani, iar administraţia locală a alocat deja fonduri pentru a o repara. Investiţia se ridică la circa 1,5 milioane de lei.
Primăria Oraşului Bumbeşti-Jiu a scos la licitaţie lucrările de reabilitare a fostei şcoli din Bumbeşti. Firmele interesate pot depune oferte până la data de 16 iulie. „După cum ştiţi, infrastructura şcolară la Bumbeşti-Jiu a fost una generoasă, dacă nu foarte generoasă, şi aşa cum se întâmplă peste tot, numărul de copii a scăzut, tinerii migrează către oraşele mari, şi atunci am zis că este păcat de această infrastructură existentă ca să nu-i dăm o utilitate. Şcoala de la Bumbeşti nu mai funcţionează de 15 ani, dacă nu mai mult, chiar 20, şi degradarea este una continuă. De aceea ne-am gândit că putem să facem aceste lucrări de reabilitare, dându-i o destinaţie care zic eu că e foarte utilă”, ne-a declarat primarul Constantin Bobaru.
Autorităţile locale vor să înfiinţeze aici un centru operaţional SMURD. „La şcoala de la Bumbeşti se vor muta cele două subunităţi ale Ministerului de Interne, respectiv ISU şi Detaşamentul de Jandarmi, şi vom face acolo un centru operaţional SMURD. Am avut un dialog instituţional cu cele două entităţi, în special cu cei de la ISU, au echipamente necesare, iar unitatea va fi dotată pentru a răspunde cerinţelor unui centru SMURD”, a mai declarat Bobaru.
Investiţia se ridică la circa 1,5 milioane de lei, fonduri alocate din bugetul local. „Imobilul este situat la jumătatea localităţii şi având în vedere evenimentele de pe Defileul Jiului, dar şi faptul că cele două subunităţi deservesc şi localităţile limitrofe, cred că este un amplasament destul de bun. În plus, rezolvăm două probleme: dăm o utilitate unei instituţii care nu mai funcţionează, unei infrastructuri care se degradează, şi creăm un cadru instituţional corect, cu o dotare corespunzătoare”, menţionează primarul oraşului Bumbeşti-Jiu.
Cinci puncte SMURD în Gorj
Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) funcționează în cadrul ISU Gorj din anul 2002. În prezent, în județ sunt operaționale cinci puncte SMURD. „Noi avem subunitate la Bumbești-Jiu și am discutat cu domnul primar, iar când va fi gata școala respectivă ne vom muta acolo și vom face și un echipaj SMURD. În județ sunt cinci puncte SMURD, la Târgu-Jiu, Motru, Turceni, Hurezani și Tismana, și mai vrem la Bumbești-Jiu, avem în lucru la Rovinari, un punct de lucru, tot așa într-o clădire nouă, și s-a făcut proiect și pentru Novaci, pentru o clădire. Vom primi și noi ambulanțe SMURD în acest an, avem una în rezervă, și cred că o să ne mai vină vreo două sau trei”, a declarat lt.col. Augustin Malacu, inspectorul șef al ISU Gorj.
Şcoală veche, destinaţie nouă
După mai bine de 100 de ani de funcţionare, şcoala din Curtişoara şi-a închis porţile în această vară. Terenul va fi scos la licitaţie publică, pentru desfăşurarea unei activităţi economice în zonă, iar pentru clădire şi-a manifestat deja interesul o organizație neguvernamentală. „Mai avem o clădire foarte veche, de peste 100 de ani, la Curtişoara, şcoala veche, căreia i-am schimbat destinaţia. Terenul aferent va fi pus la dispoziţie, prin licitaţie publică, unui agent economic să dezvolte o activitate economică, iar pentru clădirea şcolii este o cerere din partea unui ONG care activează în domeniul promovării turismului. Este firesc să le dăm o utilitate acestor clădiri, inclusiv căminelor culturale”, mai spune primarul Bobaru. Din acest temei, căminul cultural Bumbeşti, care este peste drum de fosta şcoală, va intra în reabilitare şi va fi pus la dispoziţia cetăţenilor ca spaţiu pentru organizarea de diferite evenimente şi festivităţi. „Lucrarea e pe buget local, dar avem şi o sponsorizare de la una dintre obşti, de 50.000 de lei. Şi căminul de la Curtişoara a fost reparat şi reabilitat, iar acolo deja se desfăşoară activităţi, evenimente mai mici, de familie. Nu are rost să le ţinem degeaba. Cetăţenilor le percepem doar o taxă care să acopere cheltuielile cu utilităţile”, conchide Bobaru.
Până la începerea noului an şcolar, autorităţile locale din Bumbeşti-Jiu speră să finalizeze lucrările la clădirea în care funcţionează grădiniţa cu program normal, grădiniţa cu program prelungit şi creşa. „Toate cele trei funcţionează într-o singură clădire, investiţia fiind de peste un milion de euro. Jumătate din bani sunt acoperiţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iar restul din bugetul local. Sperăm să finalizăm investiţia până în toamnă”, a menţionat primarul Constantin Bobaru.
IRINA IRINOIU