Și anul acesta,
Primăria Târgu Jiu vine în sprijinul pensionarilor care nu-și permit să ajungă
la băile de la Săcelu, asigurându-le transportul gratuit. Plecările se vor face
în două serii, din două puncte cheie ale orașului și la o oră bine stabilită.
Este voba de pensionarii înscriși la cluburile vârstei a treia și la Clubul
”Magnolia”.
Alina Toader,
directorul Direcției de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Tg-Jiu, a
declarat că vor fi organizate două servii: prima începând cu 8 iulie și se va
întinde pe 7 zile iar a doua începând cu 15 iulie.
Vor fi puse la
dispoziția vârsnicilor două autocare dotate cu aer condiționat care nu vor
părăsi stațiunea până la finalul zilei pentru a-i aduce înapoi în oraș. Cei
care doresc să meargă gratuit către Săcelu vor trebui să aducă un act medical
de la un medic specialist sau chiar de la medicul de familie prin care să demonstreze
că pot să facă tratament la Stațiunea Săcelu.
Prețul unui bilet
la intrarea în central de agrement și bazine de nămol este de 10 lei pentru
adulți și 5 lei pentru copii.
Pentru aceste
deplasări, municipalitatea cheltuiește 8.000 lei.
Articolul Pensionarii târgujieni merg gratuit în stațiunea Săcelu apare prima dată în Impact In Gorj.