Secretarul unei primării din Gorj, prins la volan sub influența băuturilor alcoolice! Reacția edilului-șef


Secretarul Primăriei Alimpești, din județul Gorj, a fost prins de polițiști, duminică, în timp ce conducea un autoturism, sub influența alcoolului.

La data de 30 Iunie, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Alimpești, având o concentrație de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii i-au reținut bărbatului permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, totodata fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1305 lei”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Primarul comunei Alimpești, Daniel Floarea, susține că nu știa că bărbatul de 48 de ani a fost depistat în această situație. ”Știu că a avut ceva probleme, în sensul că am fost eu de l-am adus de acasă, la serviciu, dar sincer să fiu nu l-am întrebat cauzele, înțelesesem ceva de viteză, nu știu amănunte. Am fost eu până la Poovragi și l-am luat, dare u am crezut că are mașina în service. Ieri am fost la București, nici nu știu amănuntele. Astăzi, dânsul a fost plecat la Târgu-Jiu. Eu l-am luat de acasă luni și nu mi-a spus, am crezut că are mașina în service, nu am discutat. Dacă l-aș fi știut alcoholic aș zice, dar nu. A fost duminica. La serviciu nu a făcut probleme niciodată. Dânsul era mereu cu mașina. Venea cu mașina”, a declarat edilul-șef, pentru Gorjeanul.

Gabriel Tomulescu a fost contactat de reporterii Gorjeanul, însă acesta nu a făcut nicio declarație. ”Nu vă aud prea bine, că sunt pe marginea drumului!”, a precizat acesta, iar când a aflat despre ce este vorba a spus ”nu vă înțeleg”, după care conversația s-a întrerupt brusc.



Cititi tot articolul