Concedieri anunțate la Primăria municipiului Motru



Un
alt primar de oraș din județul Gorj a anunțat că ia în calcul reducerea
numărului de angajați. Este vorba de primarul municipiului Motru, Gigel Jianu,
care spune că se impune o reducere a numărului de salariați. Și primarul
orașului Rovinari, Robert Filip, a declarat, în urmă cu puțin timp, că vor fi
făcute reduceri de personal.

„Se
impun măsurile de reducere a personalului, chiar dacă încărcarea cu sarcini a
celor care rămân va fi foarte mare și presiunea va fi foarte mare. Cine nu are
tangență cu administrația poate să spună că acolo este bine, dar acolo se
lucrează și este foarte mult de muncă. Situațiile grele impun măsuri destul de
nepopulare“, a spus Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.

Programele
informatice va duce la scăderea numărului de funcționari

Edilul
șef al municipiului Motru susține că proiectul de informatizare al instituției
va conduce automat și la reducerea numărului de funcționari, pentru că o parte
din servicii vor fi efectuate de calculator: „Implementarea programelor informatice
în cadrul administrațiilor locale și nu doar că va conduce, inevitabil, la
reduceri de personal, pentru că avem în implementare un proiect care presupune
aplicarea unor programe informatice și ușurează foarte mult activitatea
funcționarilor publici, dar ajută foarte mult cetățeanul, care nu mai trebuie
să se deplaseze la un ghișeu al primăriei, să stea la rând și toate se vor face
electronic“. Aproximativ 300 de salariați își desfășoară activitatea în cadrul
Primăriei Motru.

Salariații
Primăriei Motru au primit doar jumătate din salariu, după ce în bugetul
orașului nu au mai intrat banii de la Complexul Energetic Oltenia, reprezentând
cota defalcată din impozitul pe venit.

Articolul Concedieri anunțate la Primăria municipiului Motru apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul