Gigel Jianu spune că a cerut sprijinul autorităților județene.
În plus, edilul afirmă că președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a luat legătura cu premierul Viorica Dăncilă și mai mulți miniștri pe această temă. Potrivit lui Jianu, șefului de la județ i s-a transmis că vor avea loc întâlniri regionale cu șefii consiliilor județene și cu primarii care se confruntă cu probleme financiare.
Gigel Jianu spune că ar avea nevoie de circa 9 milioane de lei pentru a achita datoriile Primăriei Motru. Edilul pare optimist că nu va ajunge în situația de a nu mai acorda salariile angajaţilor lunile viitoare, deși, pe luna trecută, funcționarii au încasat doar jumătate din lefuri.