Dăunătorii viţei de vie(I)


O distinsă doamnă pasionată de grădinărit și care recent s-a confruntat cu un puternic atac de acarieni pe câțiva dintre butucii de vie din grădina sa, m-a sunat și, printre altele, m-a rugat să aduc la cunoștință micilor fermieri bolile și dăunătorii viței de vie, astfel ca aceștia să știe la ce să se aștepte și cum să contracareze aceste inconveniente. Viţa de vie este una dintre cele mai importante culturi agricole, strugurii fiind pe locul trei în lume ca nivel de consum după banane și portocale. Produsul ei principal – vinul – este supranumit ,,lacrimă de soare, nectarul zeilor etc”, iar prin virtuţile lui unii medici şi nutriţionişti îl socotesc pe jumătate aliment şi jumătate medicament și a fost cântat în felurite moduri de minți strălucite.
De aceea producerea lui presupune tehnologie şi igienă desăvârşite. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii chimice a bolilor şi dăunătorilor astfel ca în fructele consumate ca atare sau procesate în vinuri, compoturi etc să ajungă cât mai puţine reziduuri ale substanţelor chimice folosite pentru aceasta. Ideal este cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi, dacă nu chiar imuni, la agenții fitopatogeni spre a reduce până la complet consumul de produse chimice pentru asigurarea și menținerea stării de sănătate a plantației. Să nu uităm că produsele fitosanitare, cu puține excepții, sunt sistemice, pătrund în întreaga plantă, deci și în struguri și apoi în vin. Pentru consumul proaspăt al strugurilor este obligatorie spălarea strugurilor, dar pentru vinificație aceasta este total interzisă, deoarece înlătură drojdiile, levurile etc de pe struguri, iar acestea sunt absolut necesare în fermentație și invertirea zaharurilor în alcool.
Printre dăunătorii viţei de vie cei mai importanţi sunt:
1 – Acarienii – Tetranychus, Eotetranychus, Panonychus ulmi – mai sunt denumiţi şi păianjeni, iar cei mai des întâlniţi sunt: păianjenul roşu comun, păianjenul galben şi păianjenul roşu care iernează ca femelă adultă sub solzii mugurilor de la baza coardelor sau în crăpăturile scoarţei butucilor. Acestea pătrund primăvara în muguri şi în frunzuliţele tinere din vârful lăstarilor. Până toamna au 2 sau 3 generaţii. Ca efect al înţepării lăstarilor tineri aceştia se atrofiază, florile avortează, frunzele capătă pete mari, cenuşii la început şi apoi roşietice iar pe dosul acestora se pot vedea uşor atât adulţii, cât şi ouăle păianjenilor. Combaterea se, face prin tratamente cu : Ordatox 25 CE – 2 l / ha, Tedion V 18 – 0,2 %, Nissorun 5 EC – 0,6 l / ha, Ortus NNI 850 – 0,5 l / ha, Pyranica 20 WP – 0,25 kg / ha, Pennstyl 600 F – 0,05 %, Peropal 25 WP – 1,5 kg / ha, Thionex ULV – 2,5 l / ha, Talstar 10 EC – 0,3 l / ha, Sintox 40 CE – 0,1 %, Demitan 200 SC – 0,5 l / ha, Proficol 16 / 6 EC – 0,2 %, Cascade 5 EC – 1 l / ha, Torque 550 SC – 0,05 %, Apollo 55SC – 0,4 l / ha, Danirun 11 EC – 0,6 l / ha, Mitac EC – 0,2 %, Neoron 500 EC – 0,1 %, Nissorun 10 WP – 0,5 kg / ha, Omite 57 E – 1,5 l / ha, Zolone 30 PU 0,2 %.
2 – Molia strugurilor – Lobesia botrana – atacă prin larvele primei generaţii bobocii florali care se usucă şi cad, cele ale generaţiei a doua atacă bobiţele verzi, iar cele din generaţia a treia atacă boabele în coacere care se înnegresc şi putrezesc. Iernează ca pupă în scoarţa butucilor şi primăvara adulţii depun ouă pe bobocii florali, frunze şi boabele de strugure.
3 – Molia viţei de vie – Sparganathis pilleriana – are o generaţie pe an, iernează ca larvă în cocon mătăsos în crăpăturile scoarţei butucilor sau sub frunzele de pe sol. Primăvara larvele ajung pe frunze, lăstari florali sau cu boabe pe care le înfăşoară în filamente mătăsoase. În mai-iunie se transformă în crisalide, iar adulţii apar în iulie şi au zbor nocturn. Femelele depun ouă în grupe de 10 – 15 pe dosul frunzelor. Toamna târziu larvele se retrag pentru iernare. Combaterea moliilor se face cu: Actelic 50 EC – 0,1 %, Alpha 2,5 EC – 0,5 %, Alsystin – 0,2 %, Avant 150 SC – 0,25 l / ha, Basudin 600 EC – 0,15 %, Birlane 24 EC – 1 l / ha, Bestseller 10 EC – 0,1 l / ha, Cyperguard 25 EC – 0,02 %, Cypersan 200 EC – 0,125 l / ha, Cymbush 10 EC – 0,025 %, Cascade 5 – 1 l / ha, Diazol 60 EC – 0,15 %, Decis 2,5 EC – 0,2 l / ha, Dipel ES – 1 l / ha, Danex 80 SP – 0,15 %, Dursban 480 EC – 1 l / ha, Ecalux 25 EC – 0,1 %, Fastac 10 CE 0,01 %, Karate 2,5 EC – 0,25 l / ha, Lanate 25 WP – 3 kg / ha, Laser 240 SC – 0,2 l / ha, Mospilan 20 SP – 0,25 kg / ha, Nogos 50 EC – 0,1 %, Nudrin 90 WSP – 0,1 %, Onefon 50 PU – 0,1 %, Oltitox 50 PU – 1,5 kg / ha, Pilot 480 EC – 1 l / ha, Polytrin 200 EC – 0,1 l / ha, Padan 50 DP – 0,1 %, Reldan 40 EC – 1,25 l / ha, Rufus 15 EC – 0,3 %, Sevin 85 WP – 0,1 %, Sintox 25 EC – 0,2 %, Sumithion 50 EC – 0,1 %, Sumi Alpha – 0,05 l / ha, Sumicidin 20 EC – 0,1 %, Suspect 10 EC – 0,2 l / ha, Talstar 10 EC – 0,2 %, Thionex ULV – 2,5 l / ha, Trefon 10 EW – 1 l / ha, Victenon 50 WP – 0,5 KG / ha, Zolone 35 EC – 0,2 %.
4 – Cotarii – cenuşiu şi verde, rod frunzele şi lăstarii tineri ai viţelor de vie. Combaterea lor se face la apariţie cu Decis 2,5 EC + 0,2 l – ha sau Dimilin 25 WP + 0,04 %.
Respectați cu strictețe regulile de protecția muncii, perioada de repaus înainte de recoltare și indicațiile producătorilor menționate pe ambalajele pesticidelor folosite și păstrați-le pe acestea pentru eventuale litigii sau neînțelegeri.
Acordaţi atenţie deosebită protecţiei familiilor de albine procedând în mod corespunzător.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI



Cititi tot articolul