Doamna profesor dr. Elena Cornoiu de la Colegiului Național „Spiru Haret” Târgu-Jiu a accesat, în primăvara acestui an, la un program de finanțare al Institutului Olga Lengyel, cu sediul în New York, N.Y. 10075, 58 East, 79TH St, #2F, organizație nonguvernamentală care implementează programe de dezvoltare profesională în Statele Unite și în Europa. Proiectul propus de doamna profesor coordonator se numește: „The anti-Semitic manifestation of the Romanian political, cultural and intellectual elite in the 19th century and the first half of the 20th century” (Antisemitismul elitelor politice, culturale și intelectuale românești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul sec. XX), a fost selectat pentru a primi o finanțare de 1300 de lei. Suma a fost deja transferată de Institutul Intercultural Timișoara, organizație parteneră a Institutului Olga Lengyel, la Colegiul Național „Spiru Haret” Târgu-Jiu în scopul implementării proiectului în conformitate cu obiectivele și activitățile descrise în formularul de aplicație.
Miercuri, 12 iunie 2019, spre final de an școlar, în amfiteatrul acestui renumit colegiu s-a desfășurat o sesiune de referate și comunicări științifice ale elevilor din clasa a XI-a B. Juriul, format din reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj (A.N.C.E.„R.M.” Gorj), a ascultat cu mare atenție referatele prezentate de elevi. Delegația A.N.C.E. „R.M.” Gorj a fost alcătuită din: col. ing. (r.) dr. Walter Loga – președinte, ing. Dan Toropu – prim-vicepreședinte, lt. col. (r.) Gheorghe Bușe – secretar executiv, prof. dr. Elena Cornoiu, dir. Viorica Ionescu și ing. Vasile Ionescu.
Au prezentat materiale următorii elevi: Benegui Cristina – Rădăcinile antisemitismului (scurt istoric); Bianca Negomireanu – Antisemitismul în opera lui Vasile Conta; Roxana Croitoru – Antisemitismul și naționalismul poetului Mihai Eminescu; Catană Mădălin – Antisemitismul și naționalismul politicianului Ion I.C. Brătianu și Ciobanu Alexandra – Antisemitismul în opera lui Vasile Alecsandri.
Problematica antisemitismului în viața noastră publică, în general și în cazul diverselor personalități ale culturii noaste, în particular a fost formulată în contextul favorabil al ascensiunii regimurilor de extremă dreaptă în Europa interbelică – fenomen în raport cu care România nu a constituit o excepție – și, de pe cu totul alte poziții, a revenit în discuție la noi în țară, abia după prăbușirea sistemului comunist (1989). Perioada postbelică, marcată de consecințele înțelegerilor de la Teheran, Yalta și Potsdam, care a făcut din România un satelit al URSS și a azvârlit-o în stalinism, n-a fost, paradoxal, o perioadă în care să se dezbată chestiunea antisemitismului românesc. Artizanii proletcultismului au preferat, pur și simplu, să scoată din circulație numele și opera celor care s-au ilustrat printr-o concepție naționalistă (fie ea antisemită, ori ba).
Până la unirea Principatelor Române, cea mai mare parte a evreilor a fost prea puțin deschisă spre societatea românească. Pur și simplu nu-i interesau drepturile politice și civice. În spațiul extra-carpatic, evreii găsiseră un spațiu oarecum tihnit pentru a-și practica convingerile religioase, locul unde competențele le erau apreciate și căutate pentru că puteau face afaceri sau să desfășoare o profesie lucrativ-manufacturieră. Abia odată cu unirea Principatelor Române din 1859 și începutul reformelor care să modernizeze România, oferind o coloratură oarecum democratică a vieții politice, evreii își pun problema drepturilor politice și civice, cu posibilitatea de a se identifica cu aspirațiile națiunii române.
Unirea Principatelor Române părea o mare promisiune și pentru israeliți, pe de o parte datorită faptului că, atât Alexandru Ion Cuza, cât și Mihail Kogălniceanu fuseseră printre cei care la 1848, în Moldova, înscriseseră în programul revoluției emanciparea „graduală” a evreilor, iar pe de alta, prin aceea că domnitorul Al. I. Cuza a manifestat mereu o atitudine binevoitoare față de aceștia. De altfel, în 1864 li se acordă evreilor „drepturi comunale”, de fapt, aceasta, fiind prevederea legislativă cea mai favorabilă evreilor până la 1918.
Numai că, prin îndepărtarea lui Al. I. Cuza și aducerea lui Carol I de Hohenzollern în 1866, acest trend de conviețuire amiabilă și treptat integratoare va fi profund alterat, debutul constituindu-l dezbaterile pe tema Constituției, document care în cele din urmă va statua excluderea evreilor de la drepturile cetățenești, principiu valabil până la finele primei conflagrații mondiale.
În perioada dezbaterilor pe tema evreiască în decursul elaborării Constituției din 1866, evreii devin cauza tuturor problemelor economice, sociale, spirituale și ideologice ale țării. În acest context, din ultimul pătrar al veacului al XIX-lea, antagonismul față de evrei a fost promovat și teoretizat, de o importantă direcție a naționalismului românesc, mitul național, cu componenta sa xenofobă și antievreiască.
Fenomenul antisemit a fost susținut, dezvoltat, diversificat, literaturizat, „științificizat”. Aflăm în cohorta antisemiților români nume cu mare rezonanță culturală: Vasile Alecsandri, B.P. Hașdeu, Cezar Bolliac, Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Vasile Conta, N. Istrati, N.C. Paulescu, N. Iorga, Nichifor Crainic, Octavian Goga și alții.
În lucrarea „Antisemitismul universitar în România (1919 – 1939)”, Lucian Nastasă remarca cât se poate de categoric faptul că în România nu s-a găsit nicio voce cât de cât influentă, cu autoritate morală și intelectuală care să se opună în mod vehement antisemitismului. Același autor susține că au existat atitudini răzlețe, temporare, efemere, dar destul de palide.
Emanciparea a intervenit în anul 1919, la sfârșitul Primului Război Mondial, la care evreii au participat ca „străini nesupuși unei protecțiuni străine”, principiul egalității în drepturi fiind înscris în Constituția din 1923.
După 1919, antisemitismul a evoluat din cauza contextului iritant al unei variate palete de minorități naționale, căutând a-și păstra identitatea.
După trei ani de tulburări antievreiești la Universitatea din Iași, Corneliu „Zelea Codreanu (viitorul fondator al Gărzii de Fier), a devenit președintele „Asociației Studenților Creștini”, întemeiată la 20 mai 1922 și s-a impus pe plan național ca unul dintre conducătorii mișcării antisemite. Tot în anul 1922, A. C. Cuza, ideologul și „părintele” antisemitismului românesc, profesor la Facultatea de Drept din Iași, și colegul său N.C. Paulescu, autorul unui pamflet împotriva religiei evreiești, au întemeiat Uniunea Național-Creștină, al cărei obiectiv esențial era soluționarea problemei evreiești prin eliminarea evreilor din societatea românească.
În toată perioada 1922 – 1933, guvernele de la putere au afirmat în fața străinătății fidelitatea lor față de principiile democrației și voința lor de a face să înceteze dezordinile. Aceiași oameni politici care mai înainte se opuneau cu înverșunare emancipării evreilor au rămas la putere până în 1928. Ei sunt aceia care au tolerat tulburările antievreiești și care au operat, prin intermediul legislației, pentru a restrânge drepturile evreilor. Între 1934 și 1938, viața politică este marcată de Legea pentru folosirea personalului românesc în întreprinderi (1934 – 1935), de campania în favoarea lui „numerus proporționalis” și excluderea evreilor din barou, politica de „românizare” a Guvernului Tătărescu, concretizată printr-o avalanșă de prevederi discriminatorii, culminând cu legislația rasistă a Guvernului Goga-Cuza (decembrie 1937 – ianuarie 1938), care a impus revizuirea cetățeniei evreilor.
În continuare, domnul col. ing. (r.) dr. Walter Loga a îndemnat elevii să cunoască istoria 
locală, națională, europeană sau globală: „Când studiați un eveniment sau un fenomen istoric, nu vă axați numai la nivel local ci și în afara spațiului statal”. Recomandă elevilor o ținută decentă și adecvată evenimentului, îi îndeamnă să valorifice cât mai mult experiența și cunoștințele științifice ale profesorului coordonator.
Domnul Dan Toropu le-a spus elevilor că paternitatea termenului de „antisemit” – persoană care admite sau practică antisemitismul – este atribuită lui Wilhelm Marr, un publicist anarhist german care este considerat „tatăl” antisemitismului rasial (laic). Intelectualii germani au adoptat termenul pentru a avea un cuvânt care să descrie ura față de evrei. La începutul secolului IV, împăratul Constantin s-a convertit la creștinism. Romanii le-au cerut evreilor să se convertească la creștinism, sau să-și piardă cetățenia și protecția legii. La sfârșitul aceluiași secol, evreii au fost etichetați drept ucigașii lui Cristos, ceea ce însemna că tot poporul evreu era considerat răspunzător de moartea lui Cristos.
Justificarea teologică a acestei aserțiuni se găsește în Evanghelia după Matei.
Doamna profesoară dr. Elena Cornoiu apreciază efortul elevilor și le acordă câte o diplomă din partea instituției organizatoare a evenimentului.
Și noi, cei de la Cultul Eroilor Gorj, îi mulțumim doamnei profesoare dr. Elena Cornoiu, președintele executiv al Cercului „Cultul Eroilor” de la acest prestigios colegiu național, pentru frumoasa și reușita activitate educativă realizată în această zi, dar și pentru premiul special obținut la Iași, în perioada 2 – 5 iunie 2019, la faza națională a concursului interdisciplinar „Cultură și Civilizație în România” cu echipajul pe care l-a coordonat: Bobic Daria (clasa a X-a E, profil pedagogic), Grecu Marius Andrei și Vatavu Ana-Maria (clasa a XI-a B, profil științe sociale).
La final am făcut și o fotografie pe holul de la intrarea în amfiteatru.
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretarul executiv A.N.C.E.R.M. Gorj
