Cuzin Toma, acasă pentru „Comoara”



Îndrăgitul actor Cuzin Toma, cunoscut în special pentru
celebrul rol Firicel, a participat în wekend la organizarea unei proiecții de
film în sat, la Peștișani.. „Dacă eu pot, poți și tu” reprezintă un proiect motivațional,
care și-a propus să inspire, și, deopotrivă, să aducă în prim plan arta și
cultura, care joacă un rol important în dezvoltarea indivizilor.

Actorul Cuzin Toma a inițiat proiectul în luna
aprilie, cu proiecția filmului „Aferim”, la care a strâns peste 2.000 de
participanți. Proiectul a plecat din dorința de a inspira copiii și tinerii să
muncească pentru propriul vis, dar și să conștientizeze că educația este cheia
unui viitor mai bun, precum și a unei societăți mature și implicate. Totodată,
acesta și-a propus să încurajeze cultura în mediul rural, considerând că
reanimarea satelor, precum și a orașelor mici, reprezintă soluția la problemă.
În condițiile în care orașele mari câștigă zi de zi tot mai mult teren, zonele
rurale, dar și orașele mici, se depopulează și oferă tot mai puține
oportunități de dezvoltare și implicare, lucru pe care Cuzin își dorește să îl
prevină.

„Comoara”

Filmul proiectat a fost lungmetrajul
„Comoara”, în regia lui Corneliu Porumboiu, premiat la Cannes cu trofeul „Un Certain
Talent”. Importanța acestui film pentru Cuzin este cu atât mai mare deoarece a
jucat alături de fiul lui, Nicodim, actorul însuși susținând că cel mai mare
câștig al său în carieră fiind dat de faptul că a jucat alături de propriul
fiu. „Un eveniment sau, mai bine spus, un film, unde emoția și provocarea se
îmbină perfect, merită împărtășit. Este un film special pentru mine. Am
descoperit cum e să împletești job-ul cu familia. A fost o dorință împlinită,
aceea de a avea șansa și ocazia să joc împreună cu fiul meu, Nicodim. Este un
sentiment ușor de înțeles, dar greu de explicat. Într-adevăr, a fost o
experiență fantastică, cu o încărcătură emoțională neașteptată, de care, cu
siguranță, ne vom aduce mereu aminte. Îmi doresc, ce-i drept, să observe lumea
că acest film «Comoara», regizat de Corneliu Porumboiu, premiat la Festivalul
de Film de la Cannes din 2015, nu este doar un film, ci o succesiune de trăiri
și emoții”, a declarat Cuzin Toma.

Ducu Bertzi și Adi Beznă,

„Dacă eu pot, poți și tu” reprezintă un
proiect motivațional, care își propune să se propage și în alte locuri mai
puțin favorizate din România, ajungând astfel la un număr cât mai mare de copii
și tineri. Proiectul își propune să schimbe mentalitățile în jurul educației și
culturii, acestea reprezentând fundamentele unei societăți sănătoase și
prospere. Pe lângă proiecțiile de film, actorul intenționează să ducă în sate
și o serie de workshop-uri pentru copii și tineri, transformând acest proiect
într-un festival în sat în adevăratul sens al cuvântului, care să promoveze
atât valorile locale, cât și pe cele naționale. Invitați special la eveniment au
fost artiștii Ducu Bertzi și Adi Beznă, care au susținut un
recital folk.

Articolul Cuzin Toma, acasă pentru „Comoara” apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul