NOI PRIORITĂȚI PENTRU PRO ROMÂNIA


Pro România Gorj și-a trasat noile priorități. În urma unei ședințe interne s-a stabilit și Biroul Permanent Județean care va pune umărul la funcționarea organizației.

În prima ședință, după alegerile europarlamentare, în organizația județeană a PRO România  au avut loc nominalizări de funcții. Astfel, s-a închegat o echipă până la următoarele alegeri, cele prezidențiale. Filiala Gorj a Partidului Pro România va fi asigurată de un Birou Permanent  Județean Provizoriu format din 12 vicepreședinți, 15 membri, precum și un secretar. De asemenea, în câteva organizații locale au fost desemnați președinți interimari, urmând ca in perioada imediat următoare să fie organizate alegeri în toate localitățile din județul Gorj. În Municipiul Târgu Jiu Gabriel Coica ocupă funcția de președinte interimar, până la următoarele alegeri interne, oficiale în cadrul partidului.

Articolul NOI PRIORITĂȚI PENTRU PRO ROMÂNIA apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul