Câțiva zeci de cozonaci dar și mai multe plase și chiar saci cu jucării, haine și încălțăminte au ajuns miercuri, de la Gorjeanul și Carrefour, la preșcolarii Grădiniței Scarda, din comuna Berlești. Prezența caravanei Gorjeanul în această unitate de învățământ a fost cerută, în scris publicației, chiar de educatoarea grădiniței, Elena Surupăceanu. Cadrul didactic a chemat copii la grădiniță, miercuri, chiar dacă aceștia erau în vacanță. Bucuria micuților a fost însă imensă.
Educatoarea a mulțumit organizatorilor acestei campanii umanitare că s-au gândit și la ei, știut fiind că în urmă cu doi ani caravana Gorjeanul a ajuns și la o altă grădiniță din localitate.
,,Vă mulțumim pentru tot, la Grădinița Scrada avem 16 preșcolari dar i-am chemat aici și pe frățiorii lor. O parte din jucăriile donate vor rămâne în sala de clasă ca, după vacanță, micuții noștrii să se joace cu ele”, a declarat educatoarea din Scrada.
Copiii și-au luat fiecare jucării și hăinuțe, o mică pate dintre acestea rămânând în grădiniță, unitatea educațională având dotări precare la acest capitol.
Caravana a poposit apoi la alte zece familii sărace cu copii din comuna Berlești.
Echipa publicației a beneficiat de sprijinul profesorului de matematică Florin Garcea dar și a autorităților locale care au oferit ajutor pentru depistarea beneficiarilor acestui proiect umanitar. Profesorul Garcea a și însoțit benevol echipa la fiecare beneficiar acasă.
În schimbul jucăriilor, a cozonacilor și a hăinuțelor, Gorjeanul a primit mulțumiri sincere, îmbrățișări, zâmbete și chiar lacrimi de fericire.
Jucăriile și produsele oferite de Gorjeanul au provenit din donațiile cititorilor publicației, la care li s-au adăugat produse donate de cumpărători în magazinul Carrefour Târgu-Jiu.
Campania ,,Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet” din acest an a ajuns la copiii din Lelești, Stănești, Turcinești, Bălănești, Berlești, Drăguțești, Peștișani, Prigoria, Roșia de Amaradia, Scoarța, Bengești-Ciocadia.
ANAMARIA STOICA