Zeci de agricultori gorjeni vor primi câte 3.000 de euro



16 agricultori au depus solicitări pentru pentru acordarea
ajutorului de minimis pentru tomate. Termenul de înscriere în program s-a
încheiat. Fiecare solicitant urmează să primească un ajutor de la stat de 3.000
de euro. „Suntem mulțumiți că absolut toți au depus documentele, iar colegii
mei analizează documentele care urmează să fie transmise în vederea aprobării
și alocării de fonduri“, a declarat Alin Petrică, directorul adjunct al Direcției
Agricole Gorj.

Încă 27 de agricultori solicită mai mulți bani

Pentru ciclul doi, care vizează perioada rece, s-au înscris
27 de producători agricoli gorjeni. „Avem înscriși pentru ciclul doi. Au mai
apărut câțiva beneficiari care doresc să intre în program. Îi așteptăm pentru
că este timp suficient pentru a se înscrie. Agricultorii ne-au anunțat că au
început să planteze pe o suprafață de 1.000 metri pătrați, urmând ca luna
viitoare să se facă verificările în teren pentru căa până la sfârșitul anului să
se acorde sumele de 3.000 de euro pentur fiecare producător“, spune Alin
Petrică.

Articolul Zeci de agricultori gorjeni vor primi câte 3.000 de euro apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul