Comuna Ciuperceni va îmbrăca, sâmbătă, straie de sărbătoare cu ocazia Festivalului – concurs al CÂNTECULUI, JOCULUI ŞI PORTULUI OLTENESC. Evenimentul a ajuns la ediţia a XI-a şi este aşteptat cu deosebit interes atât de tinerii concurenţi – interpreţi ai cântecului şi jocului popular, cât şi de locuitorii comunei sau de vizitatori din alte localităţi. Sunt invitaţi în concurs interpreţi şi tinere talente din judeţul Gorj.
Secţiunile festivalului sunt: Solişti vocali, Solişti instrumentişti, Port popular, iar condiţiile de participare sunt următoarele: pentru secţiunile solişti pot participa interpreți între vârstele 8-25 ani; soliştii vocali vor interpreta 2 piese, dintre care una fără acompaniament (doină, baladă); programul soliştilor instrumentişti nu va depăşi 6 minute; festivalul-concurs se adresează interpreţilor, tinerelor talente şi formaţiilor de neprofesionişti; înscrierea la concurs se va face în ziua de 29 iunie 2019, până în ora 11.00 în comuna Ciuperceni; premiul special pentru port popular va fi stabilit de juriu în timp ce se desfăşoară parada, din rândul tuturor concurenţilor, motiv pentru care se insistă asupra autenticităţii costumului.
,,Festivalul se va desfăşura în data de 29 iunie 2019, la Căminul Cultural din comuna Ciuperceni, judeţul Gorj, astfel: până la ora 10.30- repetiții cu orchestra; ora 11.00 – spectacol concurs. Premiul I, Premiul al II-lea şi menţiunea pentru secţiunea solişti vocali, în valoare totală de 500 de lei, vor fi acordate de către Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Premiul al III-lea pentru secţiunea solişti vocali, toate premiile pentru secţiunea solişti instrumentişti şi premiul pentru port popular vor fi acordate de către Consiliul Local Ciuperceni şi Primăria comunei Ciuperceni. Festivalul- concurs este deschis sponsorizării, inclusiv pentru premii. Această manifestare este cea mai mare de peste an pentru locuitorii comunei Ciuperceni”, au anunţat reprezentanţii CJCPCT Gorj.
Toţi participanţii vor primi diplome.
A.C.