Festivalul – concurs al Cântecului, Jocului și Portului Oltenesc este aşteptat cu deosebit interes atât de tinerii concurenţi – interpreţi ai cântecului şi jocului popular, cât şi de locuitorii comunei sau de vizitatori din alte localităţi, ce îşi dau întâlnire în fiecare an în ziua de 29 iunie, în pitoreasca localitate gorjeană – Ciuperceni.
Sunt invitaţi în concurs interpreţi şi tinere talente din judeţul Gorj.
SECŢIUNILE FESTIVALULUI:
- Solişti vocali,
- Solişti instrumentişti,
- Port popular.
CONDIŢII DE PARTICIPARE:
– Pentru secţiunile solişti pot participa interpreți între vârstele 8-25 ani.
– Soliştii vocali vor interpreta 2 piese, din care una fără acompaniament (doină, baladă);
– Programul soliştilor instrumentişti nu va depăşi 6 minute;
– Festivalul-concurs se adresează interpreţilor, tinerelor talente şi formaţiilor de neprofesionişti;
– Înscrierea la concurs se va face în ziua de 29 iunie 2019, până în ora 11,00 în comuna Ciuperceni;
– Premiul special pentru port popular va fi stabilit de juriu in timp ce se desfăşoară parada, din rândul tuturor concurenţilor, motiv pentru care insistăm asupra autenticităţii costumului.
Festivalul se va desfăşura în data de 29 iunie 2019, la Căminul Cultural din comuna Ciuperceni, judeţul Gorj, astfel:
– până la ora 10.30- repetiții cu orchestra
– ora 11.00 – spectacol concurs
Premiul I, Premiul al II-lea şi menţiunea pentru secţiunea solişti vocali, in valoare totală de 500 lei, vor fi acordate de către Consiliu Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Premiul al III-lea pentru secţiunea solişti vocali, toate premiile pentru secţiunea solişti instrumentişti şi premiul pentru port popular vor fi acordate de către Consiliul Local Ciuperceni şi Primăria comunei Ciuperceni.
Tuturor participanţilor li se vor înmâna diplome de participare.
Festivalul- concurs este deschis sponsorizării, inclusiv pentru premii. Această manifestare este cea mai mare de peste an pentru locuitorii comunei Ciuperceni.
Articolul Sărbătoare la Ciuperceni. Festivalul Cântecului, Jocului și Portului Popular “Plai de Cântec și de Dor” apare prima dată în Impact In Gorj.