Caz șocant în Târgu Cărbunești. Un bărbat și-a lovit soția cu toporul în cap, pentru că aceasta ar fi stat prea mult pe câmp, la muncă. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiștii din orașul Târgu Cărbuneşti au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat, de 53 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, aflandu-se la domiciliu, ar fi lovit-o cu un corp contondent în zona capului pe soția sa. Din cercetările efectuate de poliţişti la fața locului, s-a constatat faptul că, pe fondul consumului de alcool, în timp ce soţii se aflau la domiciliu, bărbatul ar fi aruncat cu un obiect contondent și ar fi lovit-o în zona capului pe soţia sa. Femeia a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență in familie, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecătoria Târgu Cărbunești.
Prezentat procurorilor, agresorul a declarat că regretă fapta.
Articolul ȘI-A LOVIT SOȚIA CU TOPORUL ÎN CAP apare prima dată în Tele 3.