Contractul de muncă al managerului Spitalului Rovinari, desfăcut! În concediu medical, Murea preda la universitate


Adrian Murea, managerul Spitalului Rovinari, nu mai are contractul de muncă cu unitatea medicală. Începând de marți actul a fost anulat, managerul nemaivenind la muncă din data de 6 martie, decât o jumătate de oră săptămâna trecută, spun reprezentanții unității medicale.

Acesta a beneficiat deja de 84 de zile de concediu medical până pe data de 31 mai, din cele 90 permise înainte de intrarea în comisie. De la data de 1 iunie, Murea nu a mai prezentat unității medicale vreun act care să justifice lipsa sa de la serviciu.
Spitalul i-a trimis decizia de încetare a contractului de muncă lui Murea prin poștă. Se vehiculează că în perioada concediului medical, Murea a fost prezent în fața studenților de la Universitatea Nicolae Titulescu din Târgu-Jiu. Adrian Murea, pensionar, a fost angajat în 2017 la Spitalul Rovinari, venind de la Spitalul Gerota din București.
A.STOICA



Cititi tot articolul