Povestea iei, la Biblioteca Județeană „Christian Tell“



Ziua
IEI a fost sărbătorită luni, 24 iunie, de la ora 11.00, în Sala de lectură a
Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj.

Peste
50 de tinerii, majoritatea îmbrăcați cu ii au participat la un atelier de
povești și cusături susținut de Daciana Ungureanu și Filomela Tiștere, amândouă
activând în cadrul Școlii Populare de Artă Târgu Jiu.

Un
reper de foarte mare valoare al artei tradiționale românești îl constituie
portul popular și stilul specific al acestuia. O creație deosebită o reprezintă
IA, cămașa purtată de femei, dar și de bărbați, cusută cu diferite ornamentații
reprezentând forme estetice în care sunt stilizate și combinate diverse semne
purtând o încărcătură simbolistică autentică făcând trimitere la spațiul
natural și ritualic al României.

„În
prima parte a evenimentului, Daciana Ungureanu, artist plastic şi profesor de
artă decorativă, a prezentat publicului impresionante ii din colecția
personală, cămășile fiind deosebite atât prin varietatea motivelor cusăturilor
cât și prin vechimea lor. Pentru cei care doreau să afle modul de realizare al
unei ii sau să afle câteva taine din acest meșteșug, Filomela Tiștere,
instructor în domeniul țesăturilor tradiționale, a exemplificat cum se poate
crea o ie arătând modul de croire și coasere a unei cămăși de mai mici
dimensiuni, tinerele aflate la această Sărbătoare a Iei, mânate de curiozitate
au urmărit cu mare atenție aceste operații.

Lavinia
Ungureanu, profesoară de chimie, pasionată de tradiții și port popular a adus
câteva ii moștenite din familie și a făcut o scurtă expunere despre
sărbătorirea Zilei de Sânziene sau Drăgaica dar și despre sărbătoarea
religioasă  ”Nașterea Sfântului Ioan
Botezătorul”, se arată într-un comunicat al Bibliotecii Județene „Christian
Tell.

Atelierul
de povești și cusături a fost organizat de Biblioteca Județeană și Școala
Populară de Artă Târgu Jiu.

Articolul Povestea iei, la Biblioteca Județeană „Christian Tell“ apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul