Târgujienii din cartierul Narciselor au rămas izolați din cauza apei care băltește pe străzi. Județul Gorj se află până luni noapte sub avertizare de Cod portocaliu de ploi


Furtunile s-au abătut din nou asupra județului Gorj. Autoritățile locale au fost prinse iar pe picior greșit. Cele mai mari cantități de precipitații au căzut la Târgu Jiu, dar și în câteva localități din zona submontană. Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au intervenit pe parcursul nopții pentru a înlătura arborii căzuți pe carosabil la Slivilești, Tismana și Padeș. O situație deosebită s-a înregistrat însă la Târgu Jiu, unde pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei din mai multe gospodării și subsoluri situate pe străzile Barajelor, Dosoftei, Aleea Gladiolelor și Mihai Eminescu. De asemenea, s-a intervenit și pentru evacuarea apei de la subsolul clădirii în care își desfășoară activitatea Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Vox 1 Corina Belteu


Unele din cele mai afectate cartiere din municipiul Târgu-Jiu au fost Meteor și Pandurașul. În această dimineață pompierii au acționat pentru evacuarea apelor din unele gospodării aflate în localitățile Bălești, Novaci, Mătăsari și la Târgu Jiu, în Cartierul Narciselor, unde zeci de localnici au rămas pietoni pentru că, din cauza apelor care băltesc pe străzile de pământ nu au mai putut să iasă cu mașinile pentru a merge la serviciu.

Vox 2 Corina Belteu

Între timp, asfaltarea străzilor din Cartierul Narciselor să află în continuare în faza de proiect. Urmează să fie organizată o licitație pentru asaltarea străzilor și construirea unei canalizări pluviale. Primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, susține că situația trenează de peste un deceniu. Edilul dă vina pe fosta conducere a Primăriei care nu s-a implicat în toți acești ani pentru rezolvarea situației. Suma care trebuie investită în zonă este de 2,5 milioane de lei, în zona Narciselor fiind peste 100 de locuințe private de elemente de infrastructură specifice unei zone urbane. Este vorba de asfalt și canalizare pluvială care să preia apa de ploaie și să nu mai existe inundații.

Vox 1 Marcel Romanescu

În cartier s-au deplasat în această dimineață echipe de la Edilitara Public Târgu Jiu și Aparegio Gorj. S-a apelat însă la o firmă privată pentru a interveni cu un buldoexcavator, astfel încât să fie decolmatat un canal colector. Echipele de muncitori au acționat pentru curățarea canalului colector, astfel încât apele de pe străzi să poată fi preluate.

Vox 2 Marcel Romanescu

Marcel Romanescu dă vina și pe Consiliul Județean și Guvern pentru faptul că municipiul Târgu Jiu nu a primit fonduri pentru lucrările de infrastructură, astfel încât să nu mai fie inundații la fiecare cădere de precipitații.

Vox 3 Marcel Romanescu

Județul Gorj se află luni până la ora 23,00 sub avertizare de Cod Portocaliu de precipitații abundente. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

 

 

 

 



Cititi tot articolul