Minerii le dau teme parlamentarilor, pentru evitarea unui genocid social


Federațiile sindicale care reprezintă salariații din Complexul Energetic Oltenia au trimis vineri o scrisoare deschisă celor șapte parlamentari de Gorj, dar și prefectului și președintelui Consiliului Județean, prin care solicită ca și minerii să fie prinși într-o lege aflată în dezbatere parlamentară, care ar putea reduce vârsta de pensionare a celor care lucrează în centrale electrice și termice cu până la 13 ani.

Astfel, articolul de lege care…

Sursa articol si foto: pandurul.ro

Cititi tot articolul