În perioada 21-24 iunie 2019, sub egida Ministerului
Educației Naționale, Palatul Copiilor Baia Mare în parteneriat cu Inspectoratul
Școlar Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Primăria municipiului Baia
Mare, Primăria Șomcuta Mare, organizează Festivalul Național de Folclor și
Meșteșuguri Tradiționale “Hori și joc în Maramureș”. Ansamblul “Cheile
Oltețului Polovragi”, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și
Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Căminului Cultural Polovragi este
invitat să participe la Festivalul din Baia Mare.
Festivalul “Hori și joc în Maramureș” încearcă să pună în valoare folclorul autentic şi meşteşugurile tradiţionale, lucrul cel mai de preţ cu care se mândreşte poporul român. Programul Festivalului Concurs Naţional „Hori şi Joc în Maramureş” 2019 cuprinde o serie de manifestări artistice. Debutează cu spectacole în diverse locaţii din oraş, iar ansamblurile susţin momente coregrafice autentice, suite de dansuri şi jocuri specifice zonelor de provenienţă. Se va desfășura o Parada a Portului Popular, urmată de festivalul concurs, derulat la Teatrul Municipal Baia Mare.
Articolul Ansamblul “Cheile Oltețului Polovragi” invitat la “Hori și joc în Maramureș” apare prima dată în Impact In Gorj.