,,Nu! Așa ceva nu se poate!” – Apa de ploaie taxată de Aparegio Gorj ajunge în instanță!


Ca urmare a deciziei operatorului apă-canal Aparegio Gorj de a le pune taxa cetățenilor persoane fizice și juridice pe apa de ploaie, edilul de Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, nu stă cu mâinile în sân și îmbie asociațiile de proprietari, precum și firmele din municipiu să atace în instanță decizia Aparegio.

,,Clientela PSD-ALDE, angajată pe bani grei la operatorul de apă și canal APAREGIO, costă din ce în ce mai mult, iar societatea a început să hărțuiască până și firmele din municipiu ca să stoarcă mai mulți bani! După ce a creat un adevărat haos în municipiul Târgu-Jiu cu o canalizare pe fonduri europene executată prost și care s-a dovedit ineficientă, inundând orașul la fiecare ploaie, Aparegio a cășunat pe populație cerând mai mulți bani, taxând apa de ploaie de pe dealuri și din păduri, iar acum vor urma și firmele care deja au fost notificate că, începând din luna iunie, urmează să plătească și ele taxa pe apa de ploaie. Nu contează că multe dintre aceste firme nu beneficiază de canalizare! Trebuie să plătească pentru că așa vor niște indivizi însetați de bani! Bineînțeles, totul se întâmplă cu acordul ADIA, mai exact printr-o hotărâre a acesteia, ceea ce înseamnă că este o nouă idee răsărită în laboratoarele din sediile PSD-ALDE de la Gorj. Reprezentanții monstruoasei coaliții au realizat că încă dețin puterea în județ și au decis că trebuie pus bir pe populația municipiului Târgu-Jiu, care trebuie să plătească pentru orice, până și pentru apa de pe câmpuri și aerul pe care-l respiră! Și totul, așa cum am mai spus, pentru ca și clientela PSD-ALDE, angajată pe salarii frumoase, să poată duce un trai liniștit din munca noastră, a cetățenilor acestui municipiu. A venit vara, cei din birourile Aparegio se pregătesc să plece în concediile de lux programate din timp și au nevoie de bani. Foarte mulți bani storși, cu ajutorul celor din ADIA, de la târgujieni. Nu! Așa ceva nu se poate! Am promis că nu voi sta cu mâinile în sân să asist cum cetățenii municipiului Târgu-Jiu sunt batjocoriți de niște indivizi fără scrupule. Toate aceste hotărâri au fost luate fără acceptul Consiliului Local Târgu-Jiu, ceea ce înseamnă că sunt ilegale! Voi organiza o întâlnire cu toate asociațiile de proprietari și locatari din Târgu-Jiu și vom lua împreună o decizie în ceea ce privește modul în care vom aborda această problemă. Voi susține o acțiune comună în instanță și le sugerez și administratorilor firmelor din oraș să facă același lucru. Nu cred că va fi prea plăcut pentru Aparegio! Ne vedem în instanță!”, a afirmat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul