Concurs pe patru posturi vacante, la Spitalul Rovinari


Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan” din Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcțiilor contractuale vacante de: infirmieră studii medii (M) la Secția Medicina Internă – perioadă nedeterminată; infirmieră studii medii (M) la Compartimentul Cronici – perioadă nedeterminată; îngrijitor curățenie cu studii generale (G) la Secția Chirurgie Generală pe perioadă nedeterminată; îngrijitor curățenie cu studii generale (G) la Farmacia unității pe perioadă nedeterminată. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcțiilor contractuale sunt: pentru posturile de infirmieră – absolventă studii medii (M), diplomă de bacalaureat, curs de infirmier, vechime în specialitatea studiilor absolvite de minim 6 luni; pentru posturile de îngrijitor curățenie – absolvenți studii generale (G), vechime în specialitatea studiilor absolvite – nu este cazul. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 28 iunie 2019, ora 14.00 – data limită pentru depunerea dosarelor; 8 iulie 2019, ora 10.00 – proba scrisă; 12 iulie 2019, ora 10.00 – proba interviu. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul