Tânărul care și-a înjunghiat prietenul, condamnat la 15 ani de închisoare


Târgujianul Alexandru Laza, în vârstă de 24 de ani, trimis în judecată pentru omor, a aflat prima sentință, aseară, la Tribunalul Gorj. Magistratul de caz l-a condamnat la 15 ani de închisoare cu executare. Hotărârea nu este definitivă. Scandalul a avut loc pe 15 februarie, în jurul orei 22.00, în locuința inculpatului, din Târgu-Jiu. Acesta este acuzat că și-a lovit prietenul de pahar, un bărbat de 31 de ani, cu un cuțit, în zona inimii. Ulterior, agresorul a sunat la 112 și a cerut ajutorul medicilor de la Ambulanță. După ce a fost supusă unor intervenții chirurgicale la Târgu-Jiu, victima a fost transferată la un alt spital din țară, iar la scurt timp a decedat. Scandalul ar fi pornit după ce victima a refuzat să plece din casă, la cererea proprietarului care își aștepta iubita.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că, în seara zilei de 15 februarie 2018, în jurul orelor 22.00, în timp ce inculpatul Laza Alexandru-Cristofer se afla în apartamentul său situat în municipiul Târgu-Jiu, împreună cu persoana vătămată D.I.C., urmare a unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool, l-a înjunghiat pe acesta din urmă cu un cuţit tip baionetă cu lama în lungime de 23 de centimetri şi lăţimea de doi centimetri, în zona pieptului. După comiterea agresiunii, inculpatul Laza Alexandru-Cristofer a apelat singur numărul de urgenţă 112, de pe telefonul său şi a recunoscut că a înjunghiat persoana vătămată. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, pentru îngrijiri medicale”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Cazul a șocat întreaga țară. Tânărul înjunghiat a fost filmat în timp ce era întins pe covor, într-o baltă de sânge. Cristian, zis „Pascolo”, targujianul in varsta de 31 de ani, a murit într-un spital din Târgu-Mures.



Cititi tot articolul