Primarul
municipiului Motru Gigel Jianu și primarul municipiului Oradea Ilie Bolojan au perfectat o înțelegere privind sprijinul achiziționării certificatelor de carbon pentru UATAA Motru. Redăm în continuare comunicatul
primariei Motru:
„Primarul Municipiului Motru, Gigel Jianu, a reușit
să sprijine S.C. UATAA Motru S.A., în achiziționarea certificatelor de carbon
și să o salveze de la plata unor amenzi și penalități de peste un milion două
sute de mii de euro.
SC
UATAA Motru S.A., societate în insolvență, aflată în subordinea Consiliului
Local Motru a fost salvată de amenzi și penalități de peste un milion de euro,
ca urmare a sprijinului obținut de primarul municipiului Motru-Gigel Jianu de
la autoritățile municipiului Oradea.
În
cadrul schimbului de experiență care a avut loc, în urmă cu câteva zile, în
municipiul Oradea, prin proiectul de performanță și calitate în administrația
publică locală, finanțat din fonduri europene, cei 20 de aleși locali și
funcționari ai Primăriei Municipiului Motru au vizitat S.C Termoficare Oradea
S.A, societate care gestionează rețeaua de transport și distribuție a energiei
termice din Municipiul Oradea.
Cu
această ocazie, primarul municipiului Motru- Gigel Jianu și primarul liberal al
municipiului Oradea-Ilie Bolojan au perfectat o înțelegere, în urma căreia
administrația din Oradea oferă sprijin autorităților locale din Motru în
vederea achiziționării certificatelor de carbon pentru UATAA Motru. Până în
data de 30 aprilie a.c., UATAA Motru era obligată să achiziționeze 12.600 de
certificate de carbon, pentru a evita o amendă de peste 1 milion 200 de mii de
euro, penalități care nu o exonerau și de achiziția certificatelor de CO2.
Pentru
că UATAA Motru nu dispunea, la acest moment, de fondurile necesare pentru a
achiziționa aceste certificate, primarul Gigel Jianu a căutat soluții și a
rezolvat această problemă, astfel că societatea de termoficare de la Oradea va
achiziționa aceste certificate și le va vinde ulterior UATAA. UATAA Motru va
încheia un contract cu SC Termoficare Oradea SA, iar Consiliul Municipal și
Primăria Motru au girat acest împrumut, plata certificatelor urmând a fi făcută
în tranșe.
”Mă
bucur că aleșii locali din municipiul Motru au înțeles importanța votului
pentru această hotărâre de consiliu care va ajuta UATAA să iasă din acest
blocaj și, totodată, mulțumesc primarului Ilie Bolojan pentru deschiderea
arătată și pentru faptul că m-a sprijinit în acest demers și a fost de acord ca
SC Termoficare Oradea să achiziționeze aceste certificate pentru uzina din
municipiul Motru. Schimbul de experiență de la Oradea s-a dovedit a fi unul
fructuos și cred că este imperios necesar ca cei care și-au stabilit un scop
din a defăima și a pune piedici încercărilor noastre de a găsi soluții pentru
problemele municipiului Motru, de a dezvolta acest municipiu și de a oferi un
trai mai bun cetățenilor, să înceteze. Cu toții trebuie să înțelegem că
municipiul Motru nu poate fi lăsat de izbeliște și cred că eforturile tuturor
aleșilor locali trebuie să fie îndreptate spre găsirea de soluții pentru
dezvoltarea acestui oraș.”, a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului
Motru.”
Articolul Primarul Oradei Ilie Bolojan, acordă un ajutor nesperat Municipiului Motru apare prima dată în Impact In Gorj.