Prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj pentru evaluarea pagubelor produse de situaţiile de urgenţă generate de inundaţiile din ultima perioadă. Cele mai mari pagube s-au produs în orașul Tismana, în cătunul Mahala, la Pocruia și în centrul orașului Tismana, acolo unde mașinile poliției s-au aflat sub ape în urma revărsării râului din apropiere. O comisie formată din specialiști de la nivel local și județean a evaluat pagubele produse de inundațiile din ultimele săptămâni. Vor fi elaborate două proiecte distincte de Hotărâre de Guvern pentru acordarea de sprijin financiar. Un proiect de Hotărâre va viza alocarea sumei de 84.000 de lei pentru Primăria Tismana, astfel încât să fie realizate lucrări de reparații, iar al doilea proiect va avea ca obiectiv alocarea sumei de 5.000 de lei pentru investiţii pe râul din Tismana. A fost inclusiv cod portocaliu de inundații pe râul Tismana în data de 6 iunie și s-au înregistrat în 30 de minute și 70 de litri pe metrul pătrat în localitate.
Ion Călinoiu, șeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, a declarat că pe râul Tismana nu au fost făcute investiții în ultimii ani. Va fi propus un program care va urmări eliminarea eroziunilor prin lucrări hidrotehnice, protejarea malurilor în cazul creșterii debitelor. Ion Călinoiu a declarat că vor fi realizate investiții pe toată lungimea râului Tismana, astfel încât să fie evitate situațiile de urgență.
Vox 1 Ion Călinoiu
Directorul Serviciului pentru Gospodărirea Apelor Gorj a mai spus că a fost realizată o evaluare și urmează să fie realizate investiții din sumele identificate în bugetele locale. Lucrările vor fi demarate chiar din acest an.
Vox 2 Ion Călinoiu
La rândul său, Ciprian Florescu, prefectul județului Gorj, a precizat că va fi vorba de o investiție distinctă realizată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj. De asemenea, va exista un alt proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumei de 84.000 de lei pentru ca autoritatea locală să efectueze lucrările necesare în vederea eliminării efectelor produse de inundații.
Vox 1 Ciprian Florescu
Marian Slivilescu, primarul din Tismana, a spus că va fi nevoie de sumele de la Guvern, întrucât la nivel local nu sunt bani. În Tismana a fost afectată, în principal, o zonă în care sunt 99 de case, cu un total de 300 de gospodării. Sunt astfel necesare reparații la drumurile locale modernizate și nemodernizate, pe o lungime totală de 3,7 kilometri.
Vox 1 Marian Slivilescu