Şi anul acesta, Sărbătoarea «Sfânta Treime» a fost prăznuită a doua zi după Duminica «Pogorârii Sfântului Duh», adică, în Lunea Rusaliilor, şi la Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni, ştiindu-se că învăţătura despre trinitate a fost formulată de către părinţii bisericii la primele două sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381). Credinţa în Sfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe, dar, cu toate acestea, explicarea ei ridică mari probleme teologilor. Biserica dreptmăritoare mărturisește că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane sau «ipostasuri», care împărtășesc aceeași substanță sau natură (în greacă ousia), acesta însemnând şi modul în care Dumnezeu ni S-a revelat întotdeauna, întrucât se recunoaşte că toate cele trei Persoane sunt cosubstanțiale Una cu Cealaltă şi de aceeași esență (în greacă homoousios) și coeterne, deoarece nu a fost niciodată un timp în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat, pentru că în deplinătatea veşniciei Sale, Dumnezeu este dincolo și înainte de timp, dar, totuși, lucrează înăuntrul timpului, mișcându-Se în cadrul devenirii istoriei, iar, astfel, avem Simbolul Credinţei sau «Crezul»!
Sfânta Treime înseamnă trei Persoane sau «ipostasuri», care împărtășesc aceeași substanță
De aceea, «Crezul» este o sistematizare a principalelor învăţături dogmatice ale Bisericii, pe care un creştin îl rosteşte pentru prima dată în momentul botezului, prin intermediul naşilor, ceea ce denotă că un ortodox crede «Întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului…, şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii…, şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit…», lucru care demonstrează că din punct de vedere dogmatic, această credinţă în Sfânta Treime se formulează astfel: Dumnezeu, unul în fiinţă şi întreit în persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) confirmă în deplinătate că formularea dogmatică a Dumnezeirii unice în fiinţă şi întreite în persoane este, ca orice formulă dogmatică, mărturisirea credinţei într-o «realitate care ne mântuieşte şi deci, ne dă un minimum pentru înţelegere, dat fiind abisalul infinit al Dumnezeirii», cum spune Părintele Dumitru Stăniloae în «Teologia Dogmatică Ortodoxă». Dar, cu toate acestea, părinţii Bisericii au încercat să facă diferite analogii cu elemente lumeşti, pentru ca oamenii să poată înţelege cum Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar trei persoane în acelaşi timp, iar, în acest fel s-a recurs la asemănarea cu sufletul omenesc, compus din simţire, voinţă şi minte.
Totodată, confruntările de idei au relevat că unii sfinţi părinţi au asemănat Treimea cu soarele, care unic fiind înseamnă căldură, rază şi lumină sau cu timpul care este trecut, prezent şi viitor şi chiar copacul, format din rădăcină, trunchi şi coroană, a slujit unor teologi ca element de referinţă pentru a explica, într-un fel, ideea de trinitate, născându-se învăţătura în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, trei persoane diferite, dar o unică fiinţă – Dumnezeu!
Taina Sfintei Treimi arată că Dumnezeu (Tatăl) este Duh, prin Cuvântul Său Creator
Rezultă cu pregnanţă că dogma Sfintei Treimi a fost rezultatul unui proces istoric complex, deoarece Tatăl, Fiul și Duhul sunt una în tot ceea ce întreprind, în mărturisire, în planuri, în fapte. Unul nu poate să facă fără ceilați doi nimic. Fiind jos pe pământ, Iisus făcea exact ceea ce vedea pe Tatăl făcând (Ioan 5:19), iar aici se vede unitatea lor. Totuși, cât privește autoritatea, Fiul a afirmat cu mult respect că: ,,Tatăl este mai mare decât mine” (Ioan 14:28), dar, ignorând cu premeditare acest fapt, că Tatăl este mai mare decât Fiul, unii exegeți au adus un mare deserviciu imaginii Lui Dumnezeu și doctrinei despre Sfânta Treime, deoarece s-a ajuns până acolo încât să se interpreteze speculativ ca Fecioara Maria să se numească Maica Dumnezeului Tată, deoarece este Maica Dumnezeului Fiu.
După întrupare, Cuvântul a devenit om, păstrându-și, totuși, Divinitatea în Duh, mai ales că Dumnezeu se exprimă și se manifestă prin Cuvântul său, prin care a creat veacurile. Am făcut acest demers analitico-teologic, pentru a întări faptul că noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fără de început, necreat, nenăscut, nepieritor și nemuritor, veșnic, infinit, necircumscris, nemărginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricăcios, impasibil, imuabil, neprefăcut, nevăzut, izvorul bunătății și al dreptății, lumină spirituală, inaccesibil simţului comun, o putere, care nu se poate cunoaște cu nici o măsură, ci se măsoară numai cu propria ei voință. Fiindcă Dumnezeu poate pe toate câte le voiește, creează toate făpturile, văzute și nevăzute, le ține și le conservă pe toate, poartă grijă de toate, le stăpânește pe toate, le conduce și împărățește peste ele într-o împărăție fără de sfârșit și nemuritoare, fără să aibă potrivnic, pe toate le umple și nu este cuprins de nimic, ba, mai mult, Împărăţia Lui Dumnezeu cuprinde universul, îl ține și îl domină. Străbate toate ființele, fără să se întineze, este mai presus de toate, este în afară de orice ființă, pentru că este supraființială, mai presus de cele ce sunt, mai presus de bine, mai presus de desăvârșire. Împărăţia Lui Dumnezeu delimitează toate începătoriile și toate cetele, stă mai presus de orice începătorie și ceată şi e mai presus de ființă, de viață, de cuvânt, de idee. Este însăși Lumina, însăși bunătatea, însăși viața, însăși ființa, pentru că nu are existență sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. Dumnezeu este izvorul existenței pentru cele care există, al vieții pentru cei vii, al rațiunii pentru cei care participă la rațiune și pentru toți este cauza bunătăților, fiindcă El, pe toate le cunoaşte înainte de facerea lor. De aceea, credem într-o singură ființă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voință, într-o singură activitate, într-un singur principiu, într-o singură stăpânire, într-o singură domnie, într-o singură Împărăție, cunoscută în trei ipostaze desăvârșite, dar adorată într-o singură închinăciune, mărturisită și adorată de toată făptura rațională.
În deplinătatea lor, «ipostasele» sunt unite fără să se amestece și despărțite fără să se despartă, lucru care poate părea de neconceput în raţionalul omenesc, de aceea, Sfânta Treime ne arată că noi credem în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh, în care ne-am și botezat, deoarece, aşa le-a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: «Botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh» (Matei 28, 19), iar, Taina Sfintei Treimi arată că Dumnezeu (Tatăl) este Duhul Adevărului prin Cuvântul Său Creator!
Profesor, Vasile GOGONEA
