Au trecut alegerile, urmează sancțiunile! PNL ia primele măsuri



Liberalii gorjeni anunță că vor trece la fapte. După
ce au analizat la rece situația membrilor în ceea ce privește implicarea în
campania electorală, în viitorul Birou Politic Județean se vor lua primele
măsuri. O primă propunere de „taxare” a venit din partea vicepreședintelui PNL
Gheorghe Pecingină care susține că” fiecare va plăti în funcție de cum a
greșit”.

După un schimb acid de replici în presă,
acuzații din PNL Gorj își vor afla pedepsele. Pe lista oilor negre se numără
chiar primarul Marcel Romanescu care a devenit tot mai critic la adresa
colegilor. Gheorghe Pecingină și-a spus punctul de vedere pledând vehement
pentru sancțiune în cazul celor care au adus sau aduc prejudicii partidului. „Îmi
asum ceea ce a spus și voi susține și în forurile partidului. Eu m-am referit
la președinții de organizații care sunt întâmplător și primari. Noi asta
analizăm în partid. Indiferent cine ești, poți să fi Mesși sau Ronaldo trebuie
să te supui regulilor FIFA. FIFA are prevăzut pentru greșeli cartonașe galben
sau roșu. Și Messi a luat un cartonaș roșu. În cazul nostru statutul este cel
după care analizăm și sunt convins că Romanescu l-a citit măcar o dată în
calitatea de membru, președinte de organizație chiar și primar. Știe ce prevede
acest statut!”, a declarat vicepreședintele Gheorghe Pecingină.

„Ochi
pentru ochi și dinte pentru dinte”

Vicepreședintele PNL Gorj susține că
deciziile se vor lua conform statutului și doar în cadrul unei ședințe. „În PNL,
dreptul la opinie nu este interzis. Fiecare are opinia lui.  Se vor lua măsuri în viitorul BPJ. Eu îmi voi
susține punctul de vedere, punct de vedere pe care l-am făcut deja public.
Nimic nu e prea dur, nimic nu e prea soft. Fiecare va plăti în funcție de cum a
greșit”, a mai adăugat liberalul.

Articolul Au trecut alegerile, urmează sancțiunile! PNL ia primele măsuri apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul