ANAF zorește gorjenii să își depună Declarația Unică


Se apropie termenul de depunere a Declaraţiei Unice, iar ANAF atrage atenţia românilor care trebuie să depună acest formular să se grăbească, ziua limită fiind 31 iulie. Inițial, termenul limită pentru depunerea Declaraţiei Unice a fost stabilit pentru luna martie, însă Ministerul Finanţelor a decis amânarea până la 31 iulie din cauza funcționării greoaie a platformei ANAF. Pentru a se evita suprasolicitarea sistemului informatic, Fiscul roagă contribuabilii să aibă în vedere că pot depune declaraţia unică oricând, până la data de 31 iulie 2019. Şi la deschiderea paginii de internet oficiale a ANAF apare acum următorul mesaj de avertizare: „Termenul de depunere a declaraţiei unice este 31.07.2019! Vă rugăm să aveţi în vedere că puteţi depune declaraţia oricând, până la această dată. Declaraţia se poate depune accesând butonul «Depunere declaraţie unică» din partea dreaptă sus a paginii principale a portalului ANAF, sau prin e-guvernare.ro. Au mai ramăs 56 de zile până la expirarea termenului de depunere. Pentru informaţii suplimentare cu privire la depunerea declaraţiei unice accesaţi următorul link sau apelaţi la 031.403.91.60. Vă mulţumim”. Prin acest formular veţi declara, după caz: impozitul pe veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2018; impozitul pe venitul estimat a se realiza din România în anul 2019 sau impozitul aferent normei de venit; venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, contribuţiile sociale datorate în anul fiscal 2018. Declaraţia poate fi depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv: utilizând serviciul Spaţiul Privat Virtual; prin intermediul site-ului e-guvernare.ro.
I.M.



Cititi tot articolul